luni, 5 decembrie 2016

ŞCOALA GEOPOLITICĂ ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ



ŞCOALA GEOPOLITICĂ ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ

Geopolitica românească[1] s-a dezvoltat în perioada dintre cele două războaie mondiale sub impulsul a două mari probleme geopolitice care stăteau în faţa României Mari – ameninţarea potenţială a Uniunii Sovietice, care nu se putea împăca cu pierderea Basarabiei, şi revizionismul
maghiar, care n-a putut (vrut!?) să recunoască justeţea Tratatului de la Trianon, în urma căruia Transilvania a revenit României.
În acest context, se poate afirma că geopolitica românească, spre deosebire de cea germană, italiană sau maghiară, a avut un caracter defensiv, axat pe apărarea pământului şi neamului românesc. Axul constitutiv al şcolii româneşti a fost geopolitica naţiunii şi a statului naţional, coordonate abordate pentru prima dată de Simion Mehedinţi
(1868–1962), fondatorul geografiei moderne în România. Pentru S. Mehedinţi, condiţia (poziţia)  geopolitică a statului român este dependentă de patru repere: istmul ponto-baltic, strâmtorile, Dunărea şi Carpaţii. O atenţie corespunzătoare este acordată evoluţiei chestiunii ruseşti, care exercită o “uriaşă presiune demografică” asupra Europei, subliniind rolul european al statului român. Pe baza coordonatelor trasate de Simion Mehedinţi, s-a format şcoala românească de geopolitică reprezentată de I. Conea, N. Al. Rădulescu, V. Mihăilescu, M. David, V. Tufescu, ş.a., care au avut contribuţii majore pe tărâmul acestei discipline. După instaurarea regimului comunist, şcoala geopolitică românească a fost pur şi simplu desfiinţată. Mulţi dintre autori au fost excomunicaţi, pe lucrările lor s-a aplicat cuvântul “interzis”, fiind scoase din circuitul ştiinţific. Instaurarea bolşevismului sovietic a însemnat o discontinuitate de peste 45 de ani a preocupărilor pentru geopolitică în România, aceasta fiind asociată, după linia ideologică impusă, cu o ştiinţă reacţionară, de sorginte fascistă, ca o veritabilă „otravă imperialistă”. Geopolitica este o concepţie burgheză, reacţionară, care justifică şi explică politica agresivă a statelor imperialiste prin condiţiile fizico-geografice, poziţia geografică şi deosebirile rasiale ale populaţiei (…). Geopolitica a luat naştere în perioada imperialismului ca armă ideologică”, aceasta era una din definiţiile date geopoliticii în perioada ocupaţiei sovietice. În ce priveşte geografia politică, ea era limitată la studiul hărţii politice a lumii….. Mulţi dintre autori români care au abordat unele aspecte geopolitice, specifice acelor vremuri, au suportat regimul detenţiei, lucrările lor fiind scoase din circuitul ştiinţific de către cenzura aservită. În mod firesc, ca o reparaţie morală, primele lucrări cu caracter geopolitic apărute după 1990, a presupus reeditarea unor lucrări fundamentale din perioada interbelică, considerate ca o bază de pornire pentru contribuţiile viitoare. Astfel, în anii 1992-1993 a fost retipărit în trei volume Atlasul ,,Spaţiul istoric şi etnic românesc”, elaborat în anii războiului (1942), în vederea susţinerii, premonitoriu,  cu argumente temeinice a viitoarei Conferinţe de Pace de la Paris. A urmat, editarea la Iaşi, sub coordonarea istoricului Emil I. Emandi, a prof. Ghe. Buzatu şi V. Cucu, a unui volum de sinteză intitulat Geopolitica (1994). Structurată în două mari secţiuni (Restituiri şi Noi contribuţii) lucrarea a însemnat concretizarea unei prime acţiuni de anvergură menită să redea cititorului contribuţiile de bază ce au jalonat dezvoltarea geopoliticii până la acea dată.
Ultimul deceniu al secolului trecut a marcat cristalizarea şi dezvoltarea unor nuclee de cercetare geopolitică. În cadrul Institutului de Geografie al Academiei Române din Bucureşti, principalul promotor al studiilor de geopolitică a fost, timp de peste un deceniu, Petre Deică (1933-2003). Activitatea sa ştiinţifică s-a concretizat prin elaborarea şi publicarea a numeroase studii, atât în reviste geografice, orientate atât spre clarificarea conţinutului teoretico-metodologic al unor noţiuni sau spre readucerea în actualitate a tradiţiilor şcolii geografice româneşti în acest domeniu, cât şi spre abordarea unor problematici regionale, ce vizează poziţia şi interesele geostrategice ale României (problema Transilvaniei şi a Bazinului Carpatic (?!), a Republicii Moldova şi Transnistriei, importanţa geostrategică şi geoeconomică a gurilor Dunării şi a Mării Negre etc). În cadrul Universităţii Bucureşti, au apărut şi s-au dezvoltat două nuclee de concentrare a preocupărilor geopolitice. Primul dintre acestea, Centrul de Geopolitică şi Antropologie Vizuală, condus de prof. dr. Ilie Bădescu, are la bază preocupări ce vin dinspre sociologie; în cadrul său au fost elaborate trei importante lucrări: Sociologia şi Geopolitica frontierei (2 vol.) (1995), Geopolitica integrării europene (2003), Tratat de Geopolitică, autor Ilie Bădescu (vol. 1, 2004), Geopolitica noului imperialism (Bădescu I., Dumitrescu L., Dumitraşcu V., 2010). Periodicul Centrului este revista Geopolitica.
Al doilea centru, dezvoltat de un grup de geografi, s-a concretizat prin înfiinţarea Asociaţiei de Geopolitică „Ion Conea”, condusă de prof. dr. George Erdeli şi dr. Vasile Simileanu. Asociaţia editează un periodic trimestrial intitulat Geopolitica – Revistă de geografie politică, geopolitică şi geostrategie, ce reuneşte studii variate, de geografie politică, geopolitică, strategie militară, geoistorie, geocultură sau geoeconomie, fiecare număr fiind focalizat pe câte un subiect distinct. Un alt important nucleu de concentrare a preocupărilor geopolitice îl constituie Universitatea din Oradea, sub egida căreia apare, începând din anul 1999, Revista Română de Geografie Politică. Direcţiile predilecte de cercetare dezvoltate la Oradea se înscriu în cadrul larg al dinamicii teritoriului, cu precădere asupra euroregiunilor de cooperare transfrontalieră şi zonelor metropolitane. Introducerea geopoliticii ca obiect de studiu în învăţământul superior a determinat publicarea de cursuri la centrele universitare din Cluj Napoca (Voicu Bodocan), Oradea (Alexandru Ilieş), Bucureşti (Mircea Mureşan – Universitatea Naţională de Apărare ,,Carol I”, Silviu Neguţ – Academia de Studii Economice – cu o lucrare de referinţă pentru mediul universitar: ,,Introducere în geopolitică (Ed. Meteor Press, 2008), Paul Dobrescu – Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Grigore Posea – Universitatea Spiru Haret, Universitatea Valahia, Târgovişte (Teodor Simion), Universitatea Ştefan cel Mare, din Suceava (Radu Săgeată), etc. În alte centre universitare, preocupările de geopolitică au fost integrate geografiei umane şi geografiei turismului: Bucureşti (Vasile Cucu, George Erdeli, Ioan Ianoş, Grigore Posea, Dragoş Frăsineanu), Iaşi (Alexandru Ungureanu, Octavian Groza, Ionel Muntele) etc. Dintre cele mai reprezentative lucrări enumerăm: România, Geografie şi Geopolitică (1999), autor Grigore Posea; Geopolitica (2007), autor Dragoş Frăsineanu şi Geopolitica României, autori Simileanu V. şi Săgeată R.,  (Ed. Top Form, 2009).
 Lucrarea ,,Şcoala geopolitică românească. Proiectul sociologic al geopoliticii interbelice        (autor  Dida Diana, Ed.  Institutul de Stiinte Politice si Relatii Internationale, 2012), are ca idee fundamentală constituirea, în perioada interbelică, a geopoliticii româneşti ca ştiinţă socială.
O lucrare relevantă, mai puţin cunoscută în mediul de specialitate, este şi ,,Istoria geopolitică a românilor: studii, articole, note didactice; 2000-2014”, autori Măgărin L. P. şi Măgărin O. D. (Ed. Etnous, Braşov, 2014), o lucrare complexă asupra spaţiului transilvănean şi bănăţean, la  sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, o perioada marcată de acutizarea « problemei naţionale » şi a generalizării luptei de emancipare socială şi naţională, dar şi unele aspecte şi problematici contemporane. Pe lista lucrărilor de referinţă se înregistrează şi ,,Enciclopedia Politică şi Militară – Lumea 2015”, lucrare aflată la a VI-a ediţie (o ediţie la doi ani), începând din anul 2005, fiecare volum aducând în atenţia specialiştilor şi a celor interesaţi de geopolitică şi securitatea internaţională, analize ale fenomenelor, evenimentelor importante precum şi studii de caz axate pe principalele puncte ,,fierbinţi” şi principalele caracteristici geopolitice şi geostrategice ale perioadei analizate. Această serie de lucrări, sub egida  Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România – Secţia de Ştiinţe Militare, coordonatori: T. Frunzeti şi V. Zodian.
Pe de altă parte, accentuarea interdependenţelor la scară mondială şi proliferarea unor noi ameninţări globale, cum este riscul terorist, mai ales după evenimentele din septembrie 2001, au condus la apariţia unor institute, şi organizaţii specializate, cum este Asociaţia de Studii şi Cercetări ale Terorismului, cu sediul la Cluj-Napoca, care editează periodicul Terorismul azi.
Din anul 2012, s-au făcut primii paşi, prin introducerea unui nou curs, derivat din Geopolitică   şi intersectat cu Geografia Turismului, din care a rezultat un domeniu nou, de consecinţă ..... Geopolitica Turismului, ca o necesitate a compatibilizării şi actualizării studiilor de formare profesională a specialiştilor din turismul românesc cu cele de nivel european, unde există o tradiţie şi o şcoală importantă, în majoritatea ţărilor dezvoltate din punct de vedere turistic.    Cursul de Geopolitica Turismului şi cursul derivat ,,Educaţie de securitate în turism” au fost prezentate şi susţinute în premieră la două instituţii private, furnizori de formare profesională în turism, din Bucureşti, respectiv, Institutul IRECSON şi CEDES Cercetare–Dezvoltare. Cursul este o rezultantă a activităţii de cercetare efectuate, timp de câţiva ani (n.a.), în domeniul  formării profesionale la nivelul Uniunii Europene, a modului cum se aplică în învăţământul universitar şi profesional de turism o analiza geopolitică, în contextul globalizării turismului şi al mediului geopolitic regional. Dar, tocmai această situaţie, nu exclude necesitatea includerii  acestui nou domeniu de studiu, atât datorită spaţiului geografic cât şi a poziţiei geostrategice, ce conferă României importanţă geopolitică şi rolul de destinaţie turistică privilegiată.  Noutatea în domeniu este, tocmai, ,,Geopolitica turismului în România”, autor Mihai Copețchi - Kopecky (editura BREN, aprilie 2016), o carte care se vrea o analiză, în premieră, – nu neapărat exhaustivă –  a situației turismului românesc, în context geopolitic, geostrategic, regional și european, cu accent pe riscuri, vulnerabilități și amenințările ce influențează activitatea turistică naţională, precum şi a măsurilor de securitate, specifice infrastructurii turistice, ce se impun ca atare.
Această succintă prezentare, a celor mai importanţi reprezentanţi ai şcolii geopolitice româneşti contemporane, precum şi a unora dintre cele mai relevante lucrări din domeniu, are drept scop crearea unei ,,baze” minimale de studiu, celor interesaţi, indiferent de vârstă sau nivel de instruire, un instrument util pentru înţelegere a lumii actuale, precum şi accesul liber, deschis, la această nouă formă de gândire geopolitică, globală.
Din retrospectiva evoluţiei şcolilor geopolitice, se pot extrage o seamă de constatări, cu caracter general, astfel că, şcoala geopolitica românească, deşi, este o ştiinţă relativ tânără, având în spate ,,doar” un secol, bulversat de evenimente, dar cu o evoluţie sinuoasă, controversată şi chiar negată uneori, actualmente se impune, cu dificultate, printr-o serie de abordări ,,originale”, contextul fiind mai mult decât favorabil.



[1] Extrase prelucrate după Wikipedia şi din arhiva autorului articolului.