ŞCOALA
GEOPOLITICĂ ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ
Geopolitica
românească[1]
s-a dezvoltat în perioada dintre cele două războaie mondiale sub impulsul a
două mari probleme geopolitice care stăteau în faţa României Mari – ameninţarea
potenţială a Uniunii Sovietice, care nu se putea împăca cu pierderea
Basarabiei, şi revizionismul
maghiar, care n-a putut (vrut!?) să recunoască justeţea Tratatului de la Trianon, în urma căruia Transilvania a revenit României. În acest context, se poate afirma că geopolitica românească, spre deosebire de cea germană, italiană sau maghiară, a avut un caracter defensiv, axat pe apărarea pământului şi neamului românesc. Axul constitutiv al şcolii româneşti a fost geopolitica naţiunii şi a statului naţional, coordonate abordate pentru prima dată de Simion Mehedinţi
(1868–1962), fondatorul geografiei moderne în România. Pentru S. Mehedinţi, condiţia (poziţia) geopolitică a statului român este dependentă de patru repere: istmul ponto-baltic, strâmtorile, Dunărea şi Carpaţii. O atenţie corespunzătoare este acordată evoluţiei chestiunii ruseşti, care exercită o “uriaşă presiune demografică” asupra Europei, subliniind rolul european al statului român. Pe baza coordonatelor trasate de Simion Mehedinţi, s-a format şcoala românească de geopolitică reprezentată de I. Conea, N. Al. Rădulescu, V. Mihăilescu, M. David, V. Tufescu, ş.a., care au avut contribuţii majore pe tărâmul acestei discipline. După instaurarea regimului comunist, şcoala geopolitică românească a fost pur şi simplu desfiinţată. Mulţi dintre autori au fost excomunicaţi, pe lucrările lor s-a aplicat cuvântul “interzis”, fiind scoase din circuitul ştiinţific. Instaurarea bolşevismului sovietic a însemnat o discontinuitate de peste 45 de ani a preocupărilor pentru geopolitică în România, aceasta fiind asociată, după linia ideologică impusă, cu o ştiinţă reacţionară, de sorginte fascistă, ca o veritabilă „otravă imperialistă”. “Geopolitica este o concepţie burgheză, reacţionară, care justifică şi explică politica agresivă a statelor imperialiste prin condiţiile fizico-geografice, poziţia geografică şi deosebirile rasiale ale populaţiei (…). Geopolitica a luat naştere în perioada imperialismului ca armă ideologică”, aceasta era una din definiţiile date geopoliticii în perioada ocupaţiei sovietice. În ce priveşte geografia politică, ea era limitată la studiul hărţii politice a lumii….. Mulţi dintre autori români care au abordat unele aspecte geopolitice, specifice acelor vremuri, au suportat regimul detenţiei, lucrările lor fiind scoase din circuitul ştiinţific de către cenzura aservită. În mod firesc, ca o reparaţie morală, primele lucrări cu caracter geopolitic apărute după 1990, a presupus reeditarea unor lucrări fundamentale din perioada interbelică, considerate ca o bază de pornire pentru contribuţiile viitoare. Astfel, în anii 1992-1993 a fost retipărit în trei volume Atlasul ,,Spaţiul istoric şi etnic românesc”, elaborat în anii războiului (1942), în vederea susţinerii, premonitoriu, cu argumente temeinice a viitoarei Conferinţe de Pace de la Paris. A urmat, editarea la Iaşi, sub coordonarea istoricului Emil I. Emandi, a prof. Ghe. Buzatu şi V. Cucu, a unui volum de sinteză intitulat Geopolitica (1994). Structurată în două mari secţiuni (Restituiri şi Noi contribuţii) lucrarea a însemnat concretizarea unei prime acţiuni de anvergură menită să redea cititorului contribuţiile de bază ce au jalonat dezvoltarea geopoliticii până la acea dată.
Ultimul deceniu al secolului trecut a marcat cristalizarea şi dezvoltarea unor nuclee de cercetare geopolitică. În cadrul Institutului de Geografie al Academiei Române din Bucureşti, principalul promotor al studiilor de geopolitică a fost, timp de peste un deceniu, Petre Deică (1933-2003). Activitatea sa ştiinţifică s-a concretizat prin elaborarea şi publicarea a numeroase studii, atât în reviste geografice, orientate atât spre clarificarea conţinutului teoretico-metodologic al unor noţiuni sau spre readucerea în actualitate a tradiţiilor şcolii geografice româneşti în acest domeniu, cât şi spre abordarea unor problematici regionale, ce vizează poziţia şi interesele geostrategice ale României (problema Transilvaniei şi a Bazinului Carpatic (?!), a Republicii Moldova şi Transnistriei, importanţa geostrategică şi geoeconomică a gurilor Dunării şi a Mării Negre etc). În cadrul Universităţii Bucureşti, au apărut şi s-au dezvoltat două nuclee de concentrare a preocupărilor geopolitice. Primul dintre acestea, Centrul de Geopolitică şi Antropologie Vizuală, condus de prof. dr. Ilie Bădescu, are la bază preocupări ce vin dinspre sociologie; în cadrul său au fost elaborate trei importante lucrări: Sociologia şi Geopolitica frontierei (2 vol.) (1995), Geopolitica integrării europene (2003), Tratat de Geopolitică, autor Ilie Bădescu (vol. 1, 2004), Geopolitica noului imperialism (Bădescu I., Dumitrescu L., Dumitraşcu V., 2010). Periodicul Centrului este revista Geopolitica.
maghiar, care n-a putut (vrut!?) să recunoască justeţea Tratatului de la Trianon, în urma căruia Transilvania a revenit României. În acest context, se poate afirma că geopolitica românească, spre deosebire de cea germană, italiană sau maghiară, a avut un caracter defensiv, axat pe apărarea pământului şi neamului românesc. Axul constitutiv al şcolii româneşti a fost geopolitica naţiunii şi a statului naţional, coordonate abordate pentru prima dată de Simion Mehedinţi
(1868–1962), fondatorul geografiei moderne în România. Pentru S. Mehedinţi, condiţia (poziţia) geopolitică a statului român este dependentă de patru repere: istmul ponto-baltic, strâmtorile, Dunărea şi Carpaţii. O atenţie corespunzătoare este acordată evoluţiei chestiunii ruseşti, care exercită o “uriaşă presiune demografică” asupra Europei, subliniind rolul european al statului român. Pe baza coordonatelor trasate de Simion Mehedinţi, s-a format şcoala românească de geopolitică reprezentată de I. Conea, N. Al. Rădulescu, V. Mihăilescu, M. David, V. Tufescu, ş.a., care au avut contribuţii majore pe tărâmul acestei discipline. După instaurarea regimului comunist, şcoala geopolitică românească a fost pur şi simplu desfiinţată. Mulţi dintre autori au fost excomunicaţi, pe lucrările lor s-a aplicat cuvântul “interzis”, fiind scoase din circuitul ştiinţific. Instaurarea bolşevismului sovietic a însemnat o discontinuitate de peste 45 de ani a preocupărilor pentru geopolitică în România, aceasta fiind asociată, după linia ideologică impusă, cu o ştiinţă reacţionară, de sorginte fascistă, ca o veritabilă „otravă imperialistă”. “Geopolitica este o concepţie burgheză, reacţionară, care justifică şi explică politica agresivă a statelor imperialiste prin condiţiile fizico-geografice, poziţia geografică şi deosebirile rasiale ale populaţiei (…). Geopolitica a luat naştere în perioada imperialismului ca armă ideologică”, aceasta era una din definiţiile date geopoliticii în perioada ocupaţiei sovietice. În ce priveşte geografia politică, ea era limitată la studiul hărţii politice a lumii….. Mulţi dintre autori români care au abordat unele aspecte geopolitice, specifice acelor vremuri, au suportat regimul detenţiei, lucrările lor fiind scoase din circuitul ştiinţific de către cenzura aservită. În mod firesc, ca o reparaţie morală, primele lucrări cu caracter geopolitic apărute după 1990, a presupus reeditarea unor lucrări fundamentale din perioada interbelică, considerate ca o bază de pornire pentru contribuţiile viitoare. Astfel, în anii 1992-1993 a fost retipărit în trei volume Atlasul ,,Spaţiul istoric şi etnic românesc”, elaborat în anii războiului (1942), în vederea susţinerii, premonitoriu, cu argumente temeinice a viitoarei Conferinţe de Pace de la Paris. A urmat, editarea la Iaşi, sub coordonarea istoricului Emil I. Emandi, a prof. Ghe. Buzatu şi V. Cucu, a unui volum de sinteză intitulat Geopolitica (1994). Structurată în două mari secţiuni (Restituiri şi Noi contribuţii) lucrarea a însemnat concretizarea unei prime acţiuni de anvergură menită să redea cititorului contribuţiile de bază ce au jalonat dezvoltarea geopoliticii până la acea dată.
Ultimul deceniu al secolului trecut a marcat cristalizarea şi dezvoltarea unor nuclee de cercetare geopolitică. În cadrul Institutului de Geografie al Academiei Române din Bucureşti, principalul promotor al studiilor de geopolitică a fost, timp de peste un deceniu, Petre Deică (1933-2003). Activitatea sa ştiinţifică s-a concretizat prin elaborarea şi publicarea a numeroase studii, atât în reviste geografice, orientate atât spre clarificarea conţinutului teoretico-metodologic al unor noţiuni sau spre readucerea în actualitate a tradiţiilor şcolii geografice româneşti în acest domeniu, cât şi spre abordarea unor problematici regionale, ce vizează poziţia şi interesele geostrategice ale României (problema Transilvaniei şi a Bazinului Carpatic (?!), a Republicii Moldova şi Transnistriei, importanţa geostrategică şi geoeconomică a gurilor Dunării şi a Mării Negre etc). În cadrul Universităţii Bucureşti, au apărut şi s-au dezvoltat două nuclee de concentrare a preocupărilor geopolitice. Primul dintre acestea, Centrul de Geopolitică şi Antropologie Vizuală, condus de prof. dr. Ilie Bădescu, are la bază preocupări ce vin dinspre sociologie; în cadrul său au fost elaborate trei importante lucrări: Sociologia şi Geopolitica frontierei (2 vol.) (1995), Geopolitica integrării europene (2003), Tratat de Geopolitică, autor Ilie Bădescu (vol. 1, 2004), Geopolitica noului imperialism (Bădescu I., Dumitrescu L., Dumitraşcu V., 2010). Periodicul Centrului este revista Geopolitica.
Al doilea centru, dezvoltat de un grup de geografi, s-a
concretizat prin înfiinţarea Asociaţiei
de Geopolitică „Ion Conea”, condusă de prof. dr. George Erdeli şi dr. Vasile
Simileanu. Asociaţia editează un
periodic trimestrial intitulat Geopolitica – Revistă de geografie politică, geopolitică şi geostrategie, ce
reuneşte studii variate, de geografie politică, geopolitică, strategie
militară, geoistorie, geocultură sau geoeconomie, fiecare număr fiind focalizat
pe câte un subiect distinct. Un alt important nucleu de concentrare a
preocupărilor geopolitice îl constituie Universitatea din Oradea, sub egida
căreia apare, începând din anul 1999, Revista Română de Geografie Politică. Direcţiile predilecte de cercetare
dezvoltate la Oradea se înscriu în cadrul larg al dinamicii teritoriului, cu
precădere asupra euroregiunilor de cooperare transfrontalieră şi zonelor
metropolitane. Introducerea geopoliticii ca obiect de studiu în învăţământul
superior a determinat publicarea de cursuri la centrele universitare din Cluj
Napoca (Voicu Bodocan), Oradea (Alexandru Ilieş), Bucureşti (Mircea Mureşan – Universitatea Naţională de Apărare ,,Carol
I”, Silviu Neguţ – Academia de Studii
Economice – cu o lucrare de referinţă pentru mediul universitar: ,,Introducere
în geopolitică (Ed. Meteor Press, 2008), Paul Dobrescu – Şcoala Naţională de Studii Politice şi
Administrative, Grigore Posea – Universitatea
Spiru Haret, Universitatea Valahia,
Târgovişte (Teodor Simion), Universitatea
Ştefan cel Mare, din Suceava (Radu Săgeată), etc. În alte centre
universitare, preocupările de geopolitică au fost integrate geografiei umane şi
geografiei turismului: Bucureşti (Vasile Cucu, George Erdeli, Ioan Ianoş,
Grigore Posea, Dragoş Frăsineanu), Iaşi (Alexandru Ungureanu, Octavian Groza,
Ionel Muntele) etc. Dintre cele mai reprezentative lucrări enumerăm: România,
Geografie şi Geopolitică (1999), autor Grigore Posea; Geopolitica
(2007), autor Dragoş Frăsineanu şi Geopolitica României, autori Simileanu
V. şi Săgeată R., (Ed. Top
Form, 2009).
Lucrarea ,,Şcoala
geopolitică românească. Proiectul sociologic al geopoliticii interbelice” (autor Dida Diana, Ed.
Institutul de Stiinte Politice si Relatii Internationale,
2012), are ca
idee fundamentală constituirea, în perioada interbelică, a geopoliticii
româneşti ca ştiinţă socială.
O lucrare relevantă, mai puţin cunoscută în mediul de
specialitate, este şi ,,Istoria geopolitică a românilor: studii, articole, note didactice;
2000-2014”, autori
Măgărin L. P. şi Măgărin O. D. (Ed. Etnous, Braşov, 2014), o lucrare complexă
asupra spaţiului transilvănean şi bănăţean, la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului
XX, o perioada marcată de acutizarea «
problemei naţionale » şi a generalizării luptei de emancipare socială şi
naţională, dar şi unele aspecte şi problematici contemporane. Pe lista lucrărilor de
referinţă se înregistrează şi ,,Enciclopedia Politică şi Militară – Lumea
2015”, lucrare aflată la a VI-a ediţie (o ediţie la doi ani), începând
din anul 2005, fiecare volum aducând în atenţia specialiştilor şi a celor
interesaţi de geopolitică şi securitatea internaţională, analize ale
fenomenelor, evenimentelor importante precum şi studii de caz axate pe
principalele puncte ,,fierbinţi” şi principalele caracteristici geopolitice şi
geostrategice ale perioadei analizate. Această serie de lucrări, sub egida Academiei
Oamenilor de Ştiinţă din România – Secţia de Ştiinţe Militare,
coordonatori: T. Frunzeti şi V. Zodian.
Pe de altă parte, accentuarea interdependenţelor la scară
mondială şi proliferarea unor noi ameninţări globale, cum este riscul terorist,
mai ales după evenimentele din septembrie 2001, au condus la apariţia unor
institute, şi organizaţii specializate, cum este Asociaţia de Studii şi Cercetări ale Terorismului, cu sediul la
Cluj-Napoca, care editează periodicul Terorismul azi.
Din anul 2012, s-au făcut primii paşi, prin introducerea
unui nou curs, derivat din Geopolitică şi intersectat cu Geografia Turismului, din care a rezultat un domeniu nou, de
consecinţă ..... Geopolitica Turismului, ca o necesitate a compatibilizării şi
actualizării studiilor de formare profesională a specialiştilor din turismul
românesc cu cele de nivel european, unde există o tradiţie şi o şcoală
importantă, în majoritatea ţărilor dezvoltate din punct de vedere turistic. Cursul de Geopolitica Turismului şi cursul derivat ,,Educaţie de securitate în turism” au fost prezentate şi susţinute
în premieră la două instituţii private, furnizori de formare profesională în
turism, din Bucureşti, respectiv, Institutul
IRECSON şi CEDES Cercetare–Dezvoltare.
Cursul este o rezultantă a activităţii de cercetare efectuate, timp de câţiva
ani (n.a.), în domeniul formării
profesionale la nivelul Uniunii Europene, a modului cum se aplică în
învăţământul universitar şi profesional de turism o analiza geopolitică, în
contextul globalizării turismului şi al mediului geopolitic regional. Dar,
tocmai această situaţie, nu exclude necesitatea includerii acestui nou domeniu de studiu, atât datorită
spaţiului geografic cât şi a poziţiei geostrategice, ce conferă României
importanţă geopolitică şi rolul de destinaţie turistică privilegiată. Noutatea în domeniu este, tocmai, ,,Geopolitica
turismului în România”, autor Mihai
Copețchi - Kopecky (editura BREN, aprilie 2016),
o carte care se vrea o analiză, în premieră, – nu neapărat exhaustivă – a
situației turismului
românesc, în context geopolitic, geostrategic, regional și european, cu accent pe riscuri,
vulnerabilități și amenințările ce influențează activitatea turistică
naţională, precum şi a măsurilor de securitate, specifice infrastructurii
turistice, ce se impun ca atare.
Această succintă prezentare, a celor mai importanţi
reprezentanţi ai şcolii geopolitice româneşti contemporane, precum şi a unora
dintre cele mai relevante lucrări din domeniu, are drept scop crearea unei
,,baze” minimale de studiu, celor interesaţi, indiferent de vârstă sau nivel de
instruire, un instrument util pentru înţelegere a lumii actuale, precum şi
accesul liber, deschis, la această nouă formă de gândire geopolitică, globală.
Din retrospectiva evoluţiei
şcolilor geopolitice, se pot
extrage o seamă de constatări,
cu caracter general, astfel că, şcoala geopolitica românească, deşi, este o ştiinţă relativ tânără, având în spate ,,doar” un
secol, bulversat de evenimente, dar cu o evoluţie sinuoasă,
controversată
şi chiar negată uneori, actualmente se
impune, cu dificultate, printr-o serie de abordări ,,originale”, contextul
fiind mai mult decât favorabil.