O CARTE ÎN IZOLARE
O carte despre Bucovina – Geopolitica Bucovinei (ediția a
II-a, revăzută și adăugită) -, poate paradoxal, sau ironia soartei, o carte
despre destinul dramatic al provinciei de suflet a României, care a apărut
într-un moment la fel de dramatic al Bucovinei noastre și deopotriva a ,,celeilalte”,
oblasti Cernovțî, lovite nu numai de
un virus mondial, ci, mai grav, de virușii interni ai incompetenței și
iresponsabilității, aflate sub masca politicilor democratice ,,a grijii față de
om, față de ... români”! Că, deh, ... dă
mai bine, la mainstream!
Cartea a ieșit de sub tipar, pe 20 martie a.c., la Sibiu, și cu
oareșcari dificultăți a ajuns pe 23 martie la București - când se instalase
,,starea de urgență” -, prin efortul demn de laudă al editorului și al unui bun
mărginean, ce și-a asumat această ,,datorie de suflet”, de-a aduce cartea,
autorului, sfidând zelul cerberilor unui regim abulic, deja, depășit de
situație.
Un fel ,,Badea Cârțan story”,
de secol XXI, pe sub nasul virușilor și al vigilenței autorităților.
Poate, după Sărbătorile de Paști, după ce, orice bun creștin primește
lumina divină, odată cu trecerea acestor zile de restriște, atunci când va fi
posibilă lansarea cărții – voi face anunțul în spațiul virtual -, sper, să
aducă un dram de lumină spirituală.
De ce ,,o carte în izolare”?!
....
Simplu, deoarece, această carte, care trebuia lansată cu prilejul unui
eveniment de importanță istorică, pentru mulți dintre noi, dar, deocamdată, se
află, încă, sub biroul autorului - aflat și el în izolare totală, ca și toți
ceilalți concetățeni din categoria ,,65+” -, în așteptarea momentului când se vor deschide
spațiile publice, inclusiv cele de cultură, și va putea fi pusă la dispoziția
celor care mai vibrează, uneori, nu numai la celebrul refren ,,Bucovină plai cu flori”, ...
Motto:
-
Există aici,
în Bucovina, o contradicție, tragică, în ceea ce privește desfășurarea unor
evenimente istorice, știute sau neștiute, în care au fost implicați multe
generații de bucovineni, obligați să lupte și să moară pentru cauze necunoscute
și, mai ales, fără nicio legătură cu sensul existenței lor individuale sau
colective.
AVERTISMENT CĂTRE CITITORI
,,Există până în ziua de azi lecții care pot
fi extrase din aceste evenimente, rezultând că doar cei slabi și învinși sunt
trași întotdeauna la răspundere [...]. Pentru a înțelege ce se petrece, ar
trebui să fim atenți nu doar la evenimentele istorice, uitate adesea de
istorie, ci și la ce anume cred liderii și opinia publică, oricât de ,,fanteziste”
ar fi opiniile lor. Dincolo de ,,fanteziile” mediatice există o planificare
geostrategică rațională, de lungă durată, întrucât este ancorată în interese și
instituții stabile”. (Noam Chomsky, 2019)
Sub acest impuls, această lucrare impune o
nouă abordare, fără să se constituie într-o enciclopedie de situații
geopolitice.
Înainte de toate, este o carte despre o anumită experiența umană –
personală sau colectivă -, cu consecințele ei: migrație masivă a populației,
deportări, milioane de oameni dezrădăcinați, ce au trăit împrejurări cumplite
și îndurând greutăți existențiale extreme, provocând, inexorabil, și milioane
de victime nevinovate.
Una
dintre multele tragedii - mai mari, mai mici, sau de ne-nțeles -, ale secolului
XX, este și cea a Bucovinei. Povestea ei nu a fost spusă niciodată așa cum se
cuvine - din considerente greu de definit -, căci, s-ar putea releva unele
adevăruri fundamentale legate de istoria celui de-al Doilea Război Mondial, și
astfel, ar exista riscul de a pune sub semnul întrebării multe ipoteze
convenționale, sau, chiar, o serie de recente
fake-uri nerușinate.
Timp de peste o jumătate de secol tema ,,Bucovina” a fost supusă unei
cenzuri – mai mult sau mai puțin stricte -, prin care nu s-a dorit ca
realitățile istorice să devină publice, și, fiind un subiect extrem de jenant
pentru ,,patrioții de serviciu” – comuniști autohtoni, istorici de partid,
unioniști, cominterniști, etc. -, nu i-a fost acordată prea multă atenție, nici
măcar în interpretările (pseudo)istorice, decât prin conotațiile semnificației
semiotice transpuse prin epicul refren: ,,cântă cucu-n Bucovina, ...”.
A pune astăzi în discuţie ,,problema Bucovinei”, este o necesitate
de conştiinţă. Realitatea nu – prea -, a remarcat, printre istorici, motive de
stăruinţă sau încercări minime în privinţa restabilirii adevărului despre
Bucovina, cu toată istoria ei controversată, incomodă şi tragică, deopotrivă.
Au fost câteva excepţii, dar, uitarea și derizoriul le-au acaparat.
Fără nici o intenţie de a leza în vreun fel
sentimentele naționale sau dramele personale - ori colective -, trăite de
foarte mulţi (foşti) concetăţeni şi urmaşii lor, legaţi nu numai identitar de
Bucovina - regiune istorică emblematică pentru România -, dar, se impune, moralmente,
acest nou tip de abordare - reală şi imparţială -, a evenimentelor petrecute în
secolul trecut, în special.
Am fost obişnuiţi - voit sau nevoit -, cu
sintagma ,,Basarabia şi Bucovina de nord”
atunci când se face referire la una dintre cele mai nefaste perioade a istoriei
României, din secolul trecut. Trebuie să avem
deplina convingere, că, a trata în continuare acest subiect ,,la pachet” -
Basarabia şi nordul Bucovinei -, ca obiect al raptului teritorial din iunie
1940, poate crea, încă, o oarecare confuzie în înţelegerea şi interpretarea
obiectivă a situaţiei, în contextul istoric şi geopolitic, trecut şi actual.
Chiar dacă drama/tragedia provinciilor
româneşti, Basarabia şi Bucovina, precum şi momentul istoric al derulării
evenimentelor este comun, contextul istoric şi (geo)politic este diferit, se
nuanţează pentru fiecare provincie în parte. Aceasta este, tocmai, ideea
acestei lucrări în premieră, de a nuanţa - din punct de vedere geopolitic -,
diferenţele, în ceea ce priveşte Bucovina, fără a minimaliza contextul, pe
ansamblu.
Prin
urmare, nu este cazul și nici nu am pretenţia că au fost analizate situațiile
în integralitatea lor, sau că am listat toate crizele și conflictele, trecute
ori actuale. Apariția unor noi
documente și mărturii, despre unele momente controversate ale istoriei,
presupune schimbarea accentului de pe evenimentele politice și militare majore
pe ,,o
istorie
prin cei mici”, ceea ce aduce elemente noi care contribuie la coerența
analizei.
Un
merit al lucrării de față ar fi acela că nu utilizează clișee, deja, adânc
înrădăcinate în conștiința colectivă, ci reprezintă realitatea așa cum a fost
sau cum este, în prezent.
INTRODUCERE (extrase)
Acest fapt ar trebui să devină un
motiv/subiect atractiv de lectură, pentru oricine, mai ales pentru că oferă o
abordare inedită, de analiză geopolitică, printr-o amplă trecere în revistă a
unor teme majore: teritoriu, factorul uman, reprezentări, (f)actori externi,
etc., despre una dintre cele mai pitoreşti, iubite şi controversate provincii
istorice ale României, Bucovina.
,,Literatura
istorică asupra Bucovinei este pe cât de bogată, pe atât de variată. S-a scris
foarte mult despre Bucovina atât în limba română, cât şi în limbile engleză,
germană, poloneză, ceho-slovacă, maghiară şi ucrainiană. S-a insistat însă
numai asupra unor anumite laturi ale problemei”, ..... ne lămureşte însuşi
Ion Nistor, părintele ,,Istoriei Bucovinei”.
Scriitorul german Erich Beck, autorul
lucrării istorice ,,Bucovina – ţară
între Orient şi Occident”, scria despre ,,Ţara Fagilor”, în
1963, că aceasta „a fost odinioară o
imagine fidelă a monarhiei Austro-Ungare, care domina multe popoare”, iar
astăzi „Bucovina este o ţară a
trecutului. Prezentul ei îl reprezintă amintirile, iar viitorul – speranţa
reîntoarcerii la libertate”.
Analizând în profunzime, şi cu
acurateţe, istoria Bucovinei, şi, în special, cea mai controversată perioadă,
respectiv cea a anexării şi apartenenţei la imperiul Austro-Ungar (1774-1918),
exemplu istoric de multiculturalism şi multilingvism, deopotrivă lăudat şi/sau
criticat, ne obligă la o întrebare logică: dacă
,,această experienţă istorică reprezintă un anacronism sau o
perspec-tivă”? Mai ales, în contextul actual, când se vorbeşte despre
,,tradiţiile
multiculturale bucovinene în sistemul de valori general europene”, ca
parte a pledoariei despre ,,o integrare totală în ,,Casa comună a
Europei”, ca singură posibilitate (în concepţia unora! – n.a.) care
ar aplana şi, în final, ar lichida toate problemele interetnice existente,
încă, în această zonă”......
Să nu uităm, că-n timpul guvernării lui
Iosif al II-lea (1780-1790), Bucovina, este prima provincie românească în care
iluminismul european îşi găseşte cadrul optim de aplicare, căci, în acest
teritoriu ,,aflat veşnic la discreţia
unora sau altora”, necesitatea impunerii unei legislaţii iluministe și a
unui cod de valori, era, însăşi ,,esenţa începuturilor Europei moderne”.
,,Ce s-a întâmplat în cazul Bucovinei,
ruperea unei provincii istorico-geografice în două, nu este decât un segment
din tragedia unei zone mai largi. În întregul Centru și Răsărit al Europei,
graniţele au fost mutate şi contestate, iar oamenii siliţi să plece-n pribegie
or să accepte o nouă cetăţenie, austriacă, slovacă, română, sovietică sau
ucrainiană”..... ,,Bucovina este, într-adevăr, o zonă de excepție a României şi a
românilor. Este, dacă vreţi, un bastion de românism în faţa valurilor slave
care ne-au tot înnăduşit de-a lungul istoriei. Este şi un spirit deosebit,
spunem noi”… (Iacobescu, M., 2003).
Sintagma Bucovina istorică denumeşte
(defineşte) partea de nord-vest a Moldovei anexată de
Imperiul Habsburgic în anul 1775, teritoriul ce va funcţiona ca district,
sub administraţie militară, având în componenţă vechile ,,ţinuturi” ale Moldovei de Sus, până la 6 august 1786, când este
încorporată în Galiţia, ca al 19-lea cerc administrativ al acesteia (Kreisvorsteher, Kreishaupt- man),
printr-un înalt prescript imperial.
S-a încercat și denaturarea realităţii
istorice, precum că numele provinciei, Bucovina
/ Bukowina
a existat numai în perioada 1774–1918, când a făcut parte din Imperiul
Habsburgic, apărând dintr-un capriciu de salon vienez, iar prin Constituţia
austriacă din 4 martie 1849, fiind declarată „ţară de coroană ereditară”
(Kronland), cu titlul de Ducat - Herzogtum.
Din anul 1918, după Marea Unire, fiind
inclusă în Regatul României, Bucovina se face cunoscută ca provincie istorică (cu
capitală la Suceava), ca și Banatul, Basarabia, Crişana, Dobrogea, Maramureş,
Moldova, Muntenia, Oltenia şi Transilvania.
Prin Constituţia din 1938, se
înfiinţează Ţinutul Sucevei, în componenţa căruia intră şi judeţele Bucovinei – Rădăuţi, Cernăuţi,
Storojineţ şi plasa Herţa -, împreună cu judeţele Dorohoi şi Hotin, având în
frunte un rezident regal şi reşedinţa la Cernăuţi.
Intrată în componenţa U.R.S.S. (între
1944–1991) şi a Ucrainei (independentă din 1991), în condiţii politico-istorice
(şi juridice!? – n.a) controversate, a devenit pentru mulţi dintre noi
,,Bucovina de nord”, însă, ,,regiunea administrativă – oblasti – Cernăuţi”.
Dar, prin Bucovina istorică se defineşte astăzi un concept cu care
operează, mai ales, cercetătorii. Pentru cei mai mulţi dintre locuitorii de astăzi,
de-o parte şi de alta a graniţei româno-ucrainiene, Bucovina/Буковина este denumirea unui spaţiu mental, un „teritoriu ale cărui graniţe şi-au pierdut de
mult conturul exact”, devenind „aproape
un teritoriu de legendă”, sau mai mult decât atât. Prin apartenenţa la o
zonă aflată la intersecţia unor influenţe geopolitice, geostrategice şi
cultural-religioase – diferite -, prin schimbarea repetată, în ultimele secole,
a naţiunii politice dominante, destinul istoric şi cultural al acestui
străvechi subspaţiu etno-cultural românesc, a devenit unul de excepţie.
Cel mai bine, a înţeles şi exprimat
întreaga dramă a românilor bucovineni din vremea sa, părintele profesor Simeon
Florea Marian (1847-1907), etnograf, folcorist, naturalist şi istoric al
Bucovinei, astfel: ,,Nu ştiu de s-a mai aflat, ori se mai află,
undeva pe faţa pământului, vreo ţară, care să fi fost de atâtea ori
cutreierată, prădată şi pustiită, de către atâtea limbi străine, păgâne şi
creştine, de câte ori a fost ţara noastră......”.
Ce-i caracterizează şi-i ilustrează pe
românii bucovineni este, tocmai, îmbinarea proceselor istorice cu elementele
diverse ale imaginarului spiritual: credinţe, datini, obiceiuri, mentalităţi,
dar, şi cu alte considerente esenţiale, componenete ale vieţii cotidiene.
Istoria acestui ,,colţ” de ţară - dintre
imperii -, s-a derulat, paradoxal, chiar în centrul geografic al Europei, -
căci oraşul Cernăuţi se află la circa 120 km distanţă de centrul geografic al
Europei, consemnat, în anul 1887, de către cartografii militari austrieci, la
Trebuşeni (actual Dilove, oblast
Zakarpatia, Ucraina) -, ceea ce face ca destinul Bucovinei istorice, în
particular, să reprezinte o fascinantă şi pilduitoare lecţie de istorie
naţională şi de istorie modernă europeană, deopotrivă.
După anul 1990, au avut loc mai multe
conferinţe şi simpozioane internaţionale dedicate Bucovinei, mai mult în
România şi Polonia - dar şi-n diaspora -, la care au luat parte istorici,
muzeografi, lingvişti, politologi, oameni de cultură şi artă, dar şi mulţi,
mulți alţii, al căror destin este strict legat de istoria dramatică - chiar
tragică -, a acestei provincii româneşti.
Dacă, în general, scopul iniţial al
acestor întruniri a fost sub nobila idee a unor ,,întâlniri bucovinene” şi/sau a unor festivaluri folclorice ale
comunităţilor etnice din această zonă, s-a ajuns inevitabil, de la promovarea
culturii la tema de stringentă actualitate a ,,irepetabilei dimensiuni
socio-politice, care ne învaţă toleranţa şi înţelegerea, şi ne arată, totodată,
şi că se poate face integrarea, cu păstrarea propriei noastre identităţi”
(Iacobescu, M., 2003).
Nu rareori, prieteni europeni ai României, s-au opinat despre o serie de
lucrări consacrate istoriei Bucovinei, apărute (şi) sub egida Academiei Române,
deşi erau elogiate, li se reproşa confraţilor români că au un anumit ,,iz
naţionalist”, care ,,ar fi bine să
lipsească din aceste lucrări”. S-a mai încercat acreditarea ideii că cei
144 de ani de ocupaţie austriacă a însemnat ,,un progres general realizat în Bucovina habsburgică faţă de situaţia
existentă anterior, când zona se afla sub dependenţa Porţii Otomane”,
progres care consta într-o sumă de ,,factori
diferiţi, de natură internă, zonală, economică, politică, juridică, spirituală”,
iar partea esenţială rezulta din faptul că, ...,,Curtea de la Viena a legat şi
consolidat contactul Bucovinei cu civilizaţia şi cultura Europei Centrale şi
Occidentale”, ceea ce se vrea, să pară, a fi fundamental, crucial,
pentru nerecunoscătorii de români.
Pe de altă parte, se încearcă, respingerea
tezei precum că, Austria ar fi dus o ,,politică
de germanizare” în Bucovina, folosindu-se argumentul că ar fi fost vorba
(doar!? – n.a.) despre o ,,modernizare”,
de o ,,ordine statală bazată pe lege”,
care sub administraţie românească - şi apoi sub cea sovietică -, s-au prăbuşit,
fiindcă în ambele cazuri noţiunea de stat era ,,una orientală”, în care ,,oamenii nu aveau respectul pentru lege şi
pentru ordinea statală”.
Ceea ce se uită, ...este faptul că,
această ,,modernizare şi ordine statală
bazată pe lege” a avut ca efect pentru Bucovina transformarea ei într-un
teritoriu cu un mozaic de 12 naţionalităţi şi 10 confesiuni, iar populaţia
autohtonă redusă la starea unei treimi minoritare, pe care, ulterior, ordinea
sovietică le va ,,moderniza” până la minimum, prin rusificare şi ucrainizare.
Ceea ce nu s-a întâmplat în ţările central europene aflate şi ele sub
,,ordinea” sovietică, ... aproape 50 de ani!
Mai există, încă, şi acum, reacţii şi poziţii
oficiale din partea ,,unora”, care se exprimă cu termenul de ,,Bucovina de
Nord”, prea puţin dând importanţă faptului că formularea corectă ar trebui
să fie ,,nordul Bucovinei”, deoarece există o singură regiune
istorică cu numele de Bucovina, dar cu menţiunea că: numai partea de nord a
Bucovinei a fost ocupată de către Rusia Sovietică în 1940/1944 şi lăsată în
,,grija” Ucrainei, din 1991. Nu putem vorbi în anumite situaţii, de exemplu,
despre nordul României, ca entitate istorică, geografică sau economică,
folosind sintagma ,,România de nord”. În mod cert s-ar crea, nu numai,
confuzii! Este evident, că pe baza acestui raţionament, şi pentru a respecta
adevărul istoric, voi face referire la provincia Bucovina, în sens geografic,
nuanţând anumite situaţii.
În istoriografia central și
est-europeană, centrele de greutate, unghiurile de vedere din care sunt
cercetate şi analizate problemele Bucovinei, sunt puse diferit, încât, este
destul de greu, chiar imposibil, să se realizeze o imagine de ansamblu,
obiectivă, veridică, asupra provinciei, măcar, atât cât să întrunească cererile
legitime ale, cel puţin, locuitorilor actuali. De exemplu, o ,,istorioară” despre
germanii din Bucovina – publicată online -, spune că: ,,Bucovina este astăzi o expresie geografică,
denumirea ei însemnând ,,țara fagilor". Teritoriul său, acum parțial în
Ucraina și parțial în România, a fost traversat și ocupat de popoare, încă, din
zorii istoriei. Când romanii lui Traian, în anul 107, au învins dacii și au
ocupat Moldova și Țara Românească, dacii și-au extins deja suveranitatea asupra
unor părți din regiune, numită mai târziu ,,Bucovina”. Gepizii și ostrogoții au
intrat - în Bucovina - în conflicte cu Imperiul Roman. În timp i-au urmat și
hunii, avarii, mongolii, tătarii, rutenii (ucrainieni), vlahii (români), turcii
și alții”. (Extras
din Istoria Bucovinei (The History of Bukovina) - de Dr. Sophie A.
Welisch, postat în 2002, de către ,,Bukovina Society of the Americas”.)
O
cronologie a Bukovinei - în contextul istoriei europene - publicată în Jurnalul Societății Americane de Istorie a
Germanilor din Rusia, începe cu perioada dintre 1490–1775, ,,când Bucovina
era o parte integrantă a Principatului Moldovei, fiind condusă de domnitori
locali, dar tributari Imperiului Otoman”, apoi, se trec în revistă
beneficiile prezenței etnicilor germani în cadrul provinciei, cu toate
vicisitudinile care i-au afectat, mai mult sau mai puțin. ,,Există dovezi puternice ale influenței
germane în Bucovina, încă din secolul al XIII-lea, care au intrat în
Principat[ul Moldovei] după dezintegrarea imperiului tătar. Venind prin Galiția
sau Transilvania, au contribuit la dezvoltarea orașelor Siret și Suceava în
Bucovina, Baia, Piatra Neamț, Roman, Iași și alte regiuni ale Moldovei”.
Finalul este cu dedicație: ,,în 1949 – s-a înființat în Germania de vest
,,Asociația Germanilor din Bucovina”, pentru ,,a proteja interesele sociale, culturale și economice ale germanilor din
Bucovina”.
Cam așa e privită - din America -, Bucovina, cu
destinul ei istoric, sau, doar, o parte din el. (vezi: BUKOVINA CHRONOLOGY IN THE CONTEXT OF
EUROPEAN HISTORY - Sophie A. Welisch,
Published in the Journal of the American Historical Society of Germans From
Russia, Vol. 13, No. 1 - Spring 1990, pp. 16 - 19. Posted by the Bukovina Society of the Americas, April 25, 1996.)
Destinul
Bucovinei,
chiar dacă aparţinea Moldovei/României, a depins, în mare măsură, de … destinul Poloniei! O afirmație
personală, asumată – dar, documentată -, ce va fi argumentată și revelată pe
parcursul lucrării.
Cronologic, austriecii au ocupat
Bucovina încă din toamna anului 1774, dar, ea va deveni oficial provincie
austriacă din 7 mai 1775, iar cele trei împărţiri teritoriale ale Poloniei ce
au avut loc în anii 1772, 1793 şi 1795, când s-a încheiat efectiv
suveranitatea naţională a Uniunii polono-lituaniane, până-n noiembrie 1918,
când s-a proclamat, „Republica Populară
Polonă”.
La 28 noiembrie 1918, Congresul
General al Bucovinei a votat în unanimitate, cu sprijinul majorităţii
reprezentanţilor germani
şi polonezi,
unirea
cu România. ,,A patra împărţire",
a afectat teritorial şi politic Polonia, prin
dezmembrarea acesteia - între Germania nazistă şi Uniunea Sovietică -, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, de la 23 august 1939.
,,Învolburatul
an 1940” se va derula sub semnul unor evenimente fără precedent, pentru
istoria României, căci, Uniunea Sovietică va solicita imperativ să i se cedeze
întreaga Bucovină, dar, cu multă ,,generozitate”, va reveni solicitând ,,doar”
nordul Bucovinei, deoarece Hitler s-a opus pentru că ,,a considerat a fi o concesie considerabil de mare din partea Germania”,
iar sudul Bucovinei – ce aparținea României – se bucura de garanțiile sale.
Pe 26
iunie
1940, într-un
context geopolitic mai ,,ciudat”, URSS, totuși, ocupă teritoriul românesc
dintre Prut şi Nistru, respectiv: Basarabia şi nordul Bucovinei, iar ajutorul primit de la garanţii
păcii europene a constat, doar, în compasiune!
Este mai puțin cunoscut faptul că Polonia s-a opus anexării Bucovinei de
Nord de către Uniunea Sovietică. Problema
dacă Bucovina de Nord urma să rămână sub stăpânire sovietică și după încheierea
celui de al doilea război mondial a fost pusă încă din anul 1942. Guvernul
polonez refugiat la Londra, a avut o atitudine ferma împotriva anexării
Bucovinei, la întrevederile de la Londra și Moscova - în privința frontierei
sovieto-poloneze -, unde ,,s-ar fi discutat despre situația Lituaniei
și Bucovinei, subiecte de interes vital pentru Polonia”.
...[Guvernul
polonez în exil, la Londra, a fost recunoscut de guvernele aliate, iar când
Germania a atacat URSS a stabilit relații diplomatice cu URSS, în ciuda faptului
că
sovieticii
au
dezmembrat
Polonia, militarii
polonezi, prizonieri din 1939
– dar și
civili și deportați -, au fost eliberați și au format unități combatante ("Armata
lui Anders"), sub comandă sovietică, pentru a lupta
împotriva cotropitorilor naziști, căci URSS, cam, era ,,la ananghie”!
– n.a..] ...
Apoi, reprezentanții guvernului polonez n-au mai fost invitați, și astfel, s-a eliminat și posibilitatea de a se discuta despre statutul juridic
al Bucovinei de Nord, la încheierea celui de-al doilea război mondial! Deși intervenția Poloniei - de a
împiedica anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică – a eșuat,
totuși, gestul ei politic reprezintă simbolul unei prietenii străvechi, cum
apar numai rareori în istoria zbuciumată a popoarelor. Lovitura de
grație, însă, o va primi Polonia – prin stabilirea noilor granițe, ceea ce,
indirect, va pecetlui și soarta Bucovinei -, ... la Conferința de la Potsdam, în iulie 1945.
Privind – din altă ,,cheie” - istoricul
anexării și pierderii Bucovinei, vom constata ,,consfinţirea” şi ,,pecetluirea”
acestora, prin două asasinate, trecute sub uitare sau tratate superficial. Domnitorul
Moldovei, Grigore al III-lea Alexandru Ghica (1764-1767 şi 1774-1777), după ce
şi-a ,,recâştigat” tronul prin Tratatul
de la Kuciuk-Kainargi, a protestat împotriva anexării Bucovinei, însă,
austriecii le-au cerut turcilor să-l înlăture, fiind asasinat pe 1 septembrie
1777, …,,spre indignarea opiniei publice
europene”. Peste, vreo 170 de ani,
,,mareşalul Ion Antonescu va fi executat, după un simulacru de proces, al unui
,,Tribunal al Poporului”, fiind
acuzat de ,,intrarea României în război pentru eliberarea
teritoriilor ocupate”,
o decizie exclusivă, pentru ,,îndrăzneală de a înfrunta agresorul bolşevic”.
Să nu uităm, că, ,,dreptul” agresorului
și ocupantului sovietic asupra destinului, integrității și viitorului României
- și implicit asupra nordului Bucovinei – o fost susținut fără rezerve de către
aliații URSS-ului (Germania – 1939/40, apoi SUA, Anglia, Franța), prin suita de
,,conferințe de pace” – ce erau,
toate, finalizate prin ,,protocoale
secrete” -, de la Moscova, Washington, Londra, Teheran, Cairo, Casablanca,
Quebec, Ialta, Potsdam, San Francisco, strânse în corolarul noii Organizații a
Națiunilor Unite.
Anglo-americanii au respectat
scrupulos acordurile sovieto-germane, precum și toate avantajele teritoriale
cuprinse în zona de influență acordată de Hitler lui Stalin, ca recompensă
pentru complicitate la declanșarea celui de-al II-lea război mondial.
,,Nu știu dacă adevărul există și mulți oameni
au adus argumente pentru a-mi dovedi că nu. Dar știu că există minciuni; știu
că există o deformare sistematică a faptelor. Am trăit atâta timp cu o
falsificare a istoriei. Această falsificare este abilă: implică fantezii, se
bazează chiar pe o conspirație a fanteziilor imaginate.”[…] ,,Cifrele
prezentate de delegația rusă nu pot fi verificate. Dar, chiar dacă luăm în
considerare propaganda și falsificarea, chiar dacă nu luăm o poziție cu privire
la cele mai elementare elemente ale acestui raport, și e lesne de văzut, că
cifrele și faptele invocate de delegația sovietică ne copleșesc, căci,
procurorul sovietic a distorsionat sau a exagerat faptele.” [...] ,,Unul a început prin a spune: aici este tot ceea ce ați suferit,
atunci altul spune: amintiți-vă de ce ați suferit. Ei au inventat chiar o
filosofie pentru această falsificare”. (Maurice Bardeche, Nuremburg or the Promised Land,
1949).
Poate, că, acest cumul de probleme
,,neclare” - ale istoriei Bucovinei și implicit a României -, generează
întrebări, dar, un răspuns se va găsi, numai, dacă istoria secolului XX va fi
abordată fără parcimonie, evitând reconstituirea contrafactuală a faptelor.
Probabil, această analiză geopolitică a
Bucovinei, în premieră românească, va reuşi să aducă unele lămuriri şi, de ce
nu, poate va contribui, într-un fel sau altul, ca generaţiile viitoare să
înţeleagă: ,,ce a fost, cum a fost, ce
va fi, sau .... dacă va mai fi
!?”
De aceea, o analiză din punct de vedere
geopolitic, despre Bucovina, se impune! Chiar, era necesară! Este, ca şi cum,
am încerca să ,,rezolvăm” un puzzle,
de-o altă anvergură, mai complex şi mai dificil de descifrat, care depăşeşte
,,imaginea clasică”, tocmai, datorită multitudinii ,,pieselor” care-l compun.
Căci, avem la dispoziţie, câteva dintre ,,piesele” de bază ale unui puzzle geopolitic, despre Bucovina: un teritoriu disputat, rivalităţi istorice,
conflicte ,,îngheţate”, factori de influenţă, motivaţii, argumente şi
protagoniştii: învingători şi/sau învinşi, …
Apropo de ... ,,puzzle
geopolitic”, se pare că, asocierea nu este bine definită, conceptualizată, dar am
folosit această sintagmă, în sens global, cu referire la unele contexte de
natură geopolitică sau (geo)strategică, sau de alt fel, a căror complexitate depășește
cadrul obișnuit de înțelegere sau de rezolvare.
Științele umaniste posedă și utilizează atât concepte calitative - timp,
spațiu, acțiune, etc. -, cât și concepte-sensuri cantitative, utilizate ca
măsuri de teoretizare formală a realității – sau, a unor procese naturale -,
oferind predicții asupra unor fenomene de impact - pozitive sau negative -,
asupra omului sau societății.
A conceptualiza ,,ceva”, presupune a elabora un concept
nou – de pildă ,,puzzle geopolitic” -
pornind de la o idee, ceea ce este
sinonim cu abstractizare, elaborare, sistematizare, standardizare, în final, a transpune într-o concepție. De la puzzle* la ,,to puzzle” –
adică, de la ,,ghicitoare, enigmă”, la ,,a intriga, a pune în încurcătură”, nu-i o cale lungă, dar e destul de întortocheată. Unele
puzzle-uri sunt foarte creative,
comparativ cu altele, ce se concentrează mai mult pe logică și pe raționamente.
Desigur, metafora cu ,,puzzle-ul
geopolitic” nu e greu de descifrat: presupune, însă, cunoaşterea
,,subiectului” şi asumarea responsabilităţii pentru construirea ,,imaginii
finale”. Fiecare piesă a unui puzzle geopolitic („piesă structurală”)
este diferită de toate celelalte, aşa cum, şi imaginea de ansamblu este unică
în puzzle-ul general al lumii, de exemplu. De multe ori, din pricina unei
insuficiente cunoaşteri a ,,temei” se încearcă ,,adoptarea” unor modele
străine, imagini care se potrivesc altora. Deși, ucrainenii, polonezii, nemții,
evreii, sau alții, au propria ,,imagine” despre Bucovina, piesele ,,noastre” -
chiar dacă nu vom reuşi să le înţelegem -, ca atare, rămân unice. E logic,
faptul, că nu poţi construi aceeaşi imagine, cu seturi de puzzle diferite. Căci, nu e vorba numai de necesitatea de a alcătui
o ,,imagine proprie” a Bucovinei, ci de a conecta ,,imaginea” - prin text -, la
imaginația cititorului. Aprofundarea temei mi-a permis să descopăr ,,piese”
noi, care nu îşi găseau locul în puzzle-ul bucovinean, căci, nu erau ,,piesele
structurale”, amintite mai sus, ci „piesele
de conexiune”.
Conceptele sunt, prin urmare – esenţiale, pentru un om informat -, niște
,,instrumente utile” aplicabile noilor discipline - de exemplu, geopolitica -,
pentru o mai bună înţelegere, făcând legăturile şi interconexiunile cu
realitatea. Geopolitica, de altfel, este un domeniu de congruență al
conotațiilor și conexiunilor.
Conform celor mai avizate opinii, o
analiză geopolitică presupune condiția de a ști ,,să te descurci” cu
raționamentele, geopolitica fiind o confruntare a raționamentelor despre
rivalitățile de putere dintr-un teritoriu, și care, în general, apare ca o
problemă, denumită ca fiind de ,,geopolitică
locală".
Factorul geografic poate deţine o
pondere importantă în influenţarea politicii externe a unui stat, atunci când
provine din expertiza unui geopolitician, deoarece, acesta ,,nu trasează niciodată frontiere”, ci, doar le
analizează. Apoi, trebuie să existe un proces riguros de selecţie bazat
pe un singur - şi unic -, criteriu, care, în definitiv, constituie problema
recurentă a unei analize geopolitice: de
ce, pe un (anumit) teritoriu au (avut) loc confruntări sau (mai) există rivalităţi?
În acest context analiza geopolitică a
Bucovinei, prin urmare, este elaborată pe patru direcţii importante şi
distincte: despre teritoriu (cap. I), apoi este interesată de dinamica
populaţiei de-a lungul istoriei sale (cap. II), după care, sunt identificate
motivațiile evenimentelor istorice derulate (cap. III) și, în cele din urmă,
reperează şi evidenţiază factorii externi care au influenţat evenimentele, în
timp și spațiu (cap. IV). Concluziile vor fi ,,obiective”, iar postfața va
îndemna spre reflecție!
Pe acest fond, un teritoriu - ca
sursă de conflict -, poate fi analizat prin studii de geografie politică,
geografie militară şi geografie socială, dar şi geopolitice. Conflictele
politice sau războaiele de agresiune se definesc printr-un nou termen, cel de control
teritorial – de proporţii mai mari sau mai reduse -, dar, şi alte
practici, de factură geopolitică.
Aplicând pentru Bucovina conceptul de regiune
geografică, ca o condiţie sine-qua-non
a analizei geopolitice, care nu se face izolat, ci integrat, prin ,,raportarea fiecărui element la întregul
teritoriu”, rezultând că ,,regiunile
posedă anumite caracteristici comune ce relaţionează cu spaţiul terestru:
localizare, extindere spaţială, ordonare ierarhică şi graniţe,...”. (I.
Mac, 2008)
Construcţia europeană, la care - se
presupune -, participăm nemijlocit, se așează, înainte de orice, pe valorile
materiale şi spirituale ale membrilor săi, fiecare aducându-și aportul cu
,,zestrea” sa proprie, unde şi-a depozitat şi conservat valorile.
Prin modul specific de individualizare,
,,Ţinuţul
Bucovinei” s-a constituit ca spaţiu mental tipic, concretizat,
prin conservarea unor valori etnografice şi sirituale particulare (tradiţii,
obiceiuri ancestrale, port, muzică şi dans), liantul fundamental reprezen-
tându-l limba română (şi graiurile ei) şi conştiinţa apartenenţei la acelaşi
neam. Pornind de la astfel de conexiuni, relaţiile geografice de interferenţă a
spaţiilor mentale, s-au realizat permanent - de-a lungul istoriei -, prin
intermediul pasurilor şi trecătorilor carpatice, a fenomenului de transhumanţă
şi a deplasărilor de populaţie, denumite simbolic ,,descălecate”, dar şi în sens opus, de ,,băjenie”, ,,deportare”, ,,refugiu”, ,,emigrare” sau ,,exil”, ori moderna ,,mobilitate”.
Astăzi, ,,ţările”, sunt considerate
şi recomandate, la nivelul U.E., ca modele de coeziune teritorială şi ,,cele mai optime şi viabile modele ale
amenajării teritoriului”, ca spaţii mentale, în care conexiunea omului cu
locul este deplină, constituindu-se în regiuni geografice tipice, cum este
– sau ar trebui să fie - considerată şi Bucovina,
de altfel, în raport cu România.
Realitățile secolului XXI,
însă - problemele istorice și percepția istorică -, presupun adoptarea unor noi
criterii de autorizare a lucrărilor științifice, care ,,ar trebui să dovedească înțelegere și să caute realizarea unei
armonizări internaționale, după modelul unor țări ,,implicate”. Cele mai
relevante exemple pornesc de la procesele de reconciliere istorică dintre
Franța și Germania, Germania și Polonia, China și Japonia, etc..
Au mai existat - și mai
există -, și probleme istorice provocate de controversele legate de minimalizarea
implicării sovietice în crime de război - sau împotriva umanității -, exonerând
de culpă vinovații, fapt ce a stârnit reacții nu numai de nemulțumire, ci și o
întrebare retorică: ,,Este drept, oare,
ca, doar cei care au obținut victora să-i judece pe cei învinși?”
Se vorbește, pe ici pe
colo, și despre o așa zisă ,,viziune emoțională asupra istoriei”,
dar, obiectiv vorbind, între toate viziunile, doar, cercetarea academică este
cea apropiată de faptele și evenimentele istorice. Prin urmare, trebuiesc
găsite căile spre consens în controversele istorice prin formularea de opinii comune în chestiunile
istorice, trecute sau recente.
Problema ,,viziunii
istorice divergente” continuă să fie o ,,hibă”, acută, a relațiilor
dintre Rusia, Ucraina și România, iar cauzele acestui fenomen transcend
problemele istorice în sine.
Înțelegerea trecutului
presupune puterea de a privi cu speranță spre viitor, analizând cu echilibru
diferențele și problemele relevante, încercând să eliminăm sentimentul de
conflictualitate.
.......................................................................................................................................
(Va
continua)
*Originar din limba engleză, puzzle denumește orice tip
de joc, sau problemă, care solicită ingeniozitate, logică, perspicacitate și
perseverență, constând în reconstituirea unei ,,imagini” din piese decupate - elemente eterogene -, pentru a se ajunge la o soluție sau o
imagine de ansamblu. Limba română a
preluat termenul sub forma de jigsaw
puzzle (puzzle-decupaj).