sâmbătă, 18 aprilie 2020


O CARTE ÎN IZOLARE
O carte despre Bucovina – Geopolitica Bucovinei (ediția a II-a, revăzută și adăugită) -, poate paradoxal, sau ironia soartei, o carte despre destinul dramatic al provinciei de suflet a României, care a apărut într-un moment la fel de dramatic al Bucovinei noastre și deopotriva a ,,celeilalte”, oblasti Cernovțî, lovite nu numai de un virus mondial, ci, mai grav, de virușii interni ai incompetenței și iresponsabilității, aflate sub masca politicilor democratice ,,a grijii față de om, față de ... români”! Că, deh,  ... dă mai bine, la mainstream!
Cartea a ieșit de sub tipar, pe 20 martie a.c., la Sibiu, și cu oareșcari dificultăți a ajuns pe 23 martie la București - când se instalase ,,starea de urgență” -, prin efortul demn de laudă al editorului și al unui bun mărginean, ce și-a asumat această ,,datorie de suflet”, de-a aduce cartea, autorului, sfidând zelul cerberilor unui regim abulic, deja, depășit de situație.
Un fel ,,Badea Cârțan story”, de secol XXI, pe sub nasul virușilor și al vigilenței autorităților.
Poate, după Sărbătorile de Paști, după ce, orice bun creștin primește lumina divină, odată cu trecerea acestor zile de restriște, atunci când va fi posibilă lansarea cărții – voi face anunțul în spațiul virtual -, sper, să aducă un dram de lumină spirituală.

De ce ,,o carte în izolare”?! ....
Simplu, deoarece, această carte, care trebuia lansată cu prilejul unui eveniment de importanță istorică, pentru mulți dintre noi, dar, deocamdată, se află, încă, sub biroul autorului - aflat și el în izolare totală, ca și toți ceilalți concetățeni din categoria ,,65+” -, în așteptarea momentului când se vor deschide spațiile publice, inclusiv cele de cultură, și va putea fi pusă la dispoziția celor care mai vibrează, uneori, nu numai la celebrul refren ,,Bucovină plai cu flori”, ...


Motto:
-          Există aici, în Bucovina, o contradicție, tragică, în ceea ce privește desfășurarea unor evenimente istorice, știute sau neștiute, în care au fost implicați multe generații de bucovineni, obligați să lupte și să moară pentru cauze necunoscute și, mai ales, fără nicio legătură cu sensul existenței lor individuale sau colective.


AVERTISMENT CĂTRE CITITORI
    ,,Există până în ziua de azi lecții care pot fi extrase din aceste evenimente, rezultând că doar cei slabi și învinși sunt trași întotdeauna la răspundere [...]. Pentru a înțelege ce se petrece, ar trebui să fim atenți nu doar la evenimentele istorice, uitate adesea de istorie, ci și la ce anume cred liderii și opinia publică, oricât de ,,fanteziste” ar fi opiniile lor. Dincolo de ,,fanteziile” mediatice există o planificare geostrategică rațională, de lungă durată, întrucât este ancorată în interese și instituții stabile”. (Noam Chomsky, 2019)

    Sub acest impuls, această lucrare impune o nouă abordare, fără să se constituie într-o enciclopedie de situații geopolitice.
    Înainte de toate, este o carte despre o anumită experiența umană – personală sau colectivă -, cu consecințele ei: migrație masivă a populației, deportări, milioane de oameni dezrădăcinați, ce au trăit împrejurări cumplite și îndurând greutăți existențiale extreme, provocând, inexorabil, și milioane de victime nevinovate.
    Una dintre multele tragedii - mai mari, mai mici, sau de ne-nțeles -, ale secolului XX, este și cea a Bucovinei. Povestea ei nu a fost spusă niciodată așa cum se cuvine - din considerente greu de definit -, căci, s-ar putea releva unele adevăruri fundamentale legate de istoria celui de-al Doilea Război Mondial, și astfel, ar exista riscul de a pune sub semnul întrebării multe ipoteze convenționale, sau, chiar, o serie de recente  fake-uri nerușinate.
     Timp de peste o jumătate de secol tema ,,Bucovina” a fost supusă unei cenzuri – mai mult sau mai puțin stricte -, prin care nu s-a dorit ca realitățile istorice să devină publice, și, fiind un subiect extrem de jenant pentru ,,patrioții de serviciu” – comuniști autohtoni, istorici de partid, unioniști, cominterniști, etc. -, nu i-a fost acordată prea multă atenție, nici măcar în interpretările (pseudo)istorice, decât prin conotațiile semnificației semiotice transpuse prin epicul refren: ,,cântă cucu-n Bucovina, ...”.
     A pune astăzi în discuţie ,,problema Bucovinei”, este o necesitate de conştiinţă. Realitatea nu – prea -, a remarcat, printre istorici, motive de stăruinţă sau încercări minime în privinţa restabilirii adevărului despre Bucovina, cu toată istoria ei controversată, incomodă şi tragică, deopotrivă. Au fost câteva excepţii, dar, uitarea și derizoriul le-au acaparat.
     Fără nici o intenţie de a leza în vreun fel sentimentele naționale sau dramele personale - ori colective -, trăite de foarte mulţi (foşti) concetăţeni şi urmaşii lor, legaţi nu numai identitar de Bucovina - regiune istorică emblematică pentru România -, dar, se impune, moralmente, acest nou tip de abordare - reală şi imparţială -, a evenimentelor petrecute în secolul trecut, în special.
      Am fost obişnuiţi - voit sau nevoit -, cu sintagma ,,Basarabia şi Bucovina de nord” atunci când se face referire la una dintre cele mai nefaste perioade a istoriei României, din secolul trecut. Trebuie să avem deplina convingere, că, a trata în continuare acest subiect ,,la pachet” - Basarabia şi nordul Bucovinei -, ca obiect al raptului teritorial din iunie 1940, poate crea, încă, o oarecare confuzie în înţelegerea şi interpretarea obiectivă a situaţiei, în contextul istoric şi geopolitic, trecut şi actual.
     Chiar dacă drama/tragedia provinciilor româneşti, Basarabia şi Bucovina, precum şi momentul istoric al derulării evenimentelor este comun, contextul istoric şi (geo)politic este diferit, se nuanţează pentru fiecare provincie în parte. Aceasta este, tocmai, ideea acestei lucrări în premieră, de a nuanţa - din punct de vedere geopolitic -, diferenţele, în ceea ce priveşte Bucovina, fără a minimaliza contextul, pe ansamblu.
Prin urmare, nu este cazul și nici nu am pretenţia că au fost analizate situațiile în integralitatea lor, sau că am listat toate crizele și conflictele, trecute ori actuale. Apariția unor noi documente și mărturii, despre unele momente controversate ale istoriei, presupune schimbarea accentului de pe evenimentele politice și militare majore pe ,,o istorie prin cei mici”, ceea ce aduce elemente noi care contribuie la coerența analizei.
     Un merit al lucrării de față ar fi acela că nu utilizează clișee, deja, adânc înrădăcinate în conștiința colectivă, ci reprezintă realitatea așa cum a fost sau cum este, în prezent.

 INTRODUCERE (extrase)

Acest fapt ar trebui să devină un motiv/subiect atractiv de lectură, pentru oricine, mai ales pentru că oferă o abordare inedită, de analiză geopolitică, printr-o amplă trecere în revistă a unor teme majore: teritoriu, factorul uman, reprezentări, (f)actori externi, etc., despre una dintre cele mai pitoreşti, iubite şi controversate provincii istorice ale României, Bucovina.
,,Literatura istorică asupra Bucovinei este pe cât de bogată, pe atât de variată. S-a scris foarte mult despre Bucovina atât în limba română, cât şi în limbile engleză, germană, poloneză, ceho-slovacă, maghiară şi ucrainiană. S-a insistat însă numai asupra unor anumite laturi ale problemei”, ..... ne lămureşte însuşi Ion Nistor, părintele ,,Istoriei Bucovinei”.
Scriitorul german Erich Beck, autorul lucrării istorice ,,Bucovina – ţară între Orient şi Occident, scria despre ,,Ţara Fagilor”, în 1963, că aceasta „a fost odinioară o imagine fidelă a monarhiei Austro-Ungare, care domina multe popoare”, iar astăzi „Bucovina este o ţară a trecutului. Prezentul ei îl reprezintă amintirile, iar viitorul – speranţa reîntoarcerii la libertate”.
Analizând în profunzime, şi cu acurateţe, istoria Bucovinei, şi, în special, cea mai controversată perioadă, respectiv cea a anexării şi apartenenţei la imperiul Austro-Ungar (1774-1918), exemplu istoric de multiculturalism şi multilingvism, deopotrivă lăudat şi/sau criticat, ne obligă la o întrebare logică: dacă ,,această experienţă istorică reprezintă un anacronism sau o perspec-tivă”? Mai ales, în contextul actual, când se vorbeşte despre ,,tradiţiile multiculturale bucovinene în sistemul de valori general europene”, ca parte a pledoariei despre ,,o integrare totală în ,,Casa comună a Europei”, ca singură posibilitate (în concepţia unora! – n.a.) care ar aplana şi, în final, ar lichida toate problemele interetnice existente, încă, în această zonă......
Să nu uităm, că-n timpul guvernării lui Iosif al II-lea (1780-1790), Bucovina, este prima provincie românească în care iluminismul european îşi găseşte cadrul optim de aplicare, căci, în acest teritoriu ,,aflat veşnic la discreţia unora sau altora”, necesitatea impunerii unei legislaţii iluministe și a unui cod de valori, era, însăşi ,,esenţa începuturilor Europei moderne”.
,,Ce s-a întâmplat în cazul Bucovinei, ruperea unei provincii istorico-geografice în două, nu este decât un segment din tragedia unei zone mai largi. În întregul Centru și Răsărit al Europei, graniţele au fost mutate şi contestate, iar oamenii siliţi să plece-n pribegie or să accepte o nouă cetăţenie, austriacă, slovacă, română, sovietică sau ucrainiană”..... ,,Bucovina este, într-adevăr, o zonă de excepție a României şi a românilor. Este, dacă vreţi, un bastion de românism în faţa valurilor slave care ne-au tot înnăduşit de-a lungul istoriei. Este şi un spirit deosebit, spunem noi”… (Iacobescu, M., 2003).
Sintagma Bucovina istorică denumeşte (defineşte) partea de nord-vest a Moldovei anexată de Imperiul Habsburgic în anul 1775, teritoriul ce va funcţiona ca district, sub administraţie militară, având în componenţă vechile ,,ţinuturi” ale Moldovei de Sus, până la 6 august 1786, când este încorporată în Galiţia, ca al 19-lea cerc administrativ al acesteia (Kreisvorsteher, Kreishaupt- man), printr-un înalt prescript imperial.
S-a încercat și denaturarea realităţii istorice, precum că numele provinciei, Bucovina / Bukowina a existat numai în perioada 1774–1918, când a făcut parte din Imperiul Habsburgic, apărând dintr-un capriciu de salon vienez, iar prin Constituţia austriacă din 4 martie 1849, fiind declarată „ţară de coroană ereditară” (Kronland), cu titlul de Ducat - Herzogtum.  Din anul 1918, după Marea Unire, fiind inclusă în Regatul României, Bucovina se face cunoscută ca provincie istorică (cu capitală la Suceava), ca și Banatul, Basarabia, Crişana, Dobrogea, Maramureş, Moldova, Muntenia, Oltenia şi Transilvania.
Prin Constituţia din 1938, se înfiinţează Ţinutul Sucevei, în componenţa căruia intră şi  judeţele Bucovinei – Rădăuţi, Cernăuţi, Storojineţ şi plasa Herţa -, împreună cu judeţele Dorohoi şi Hotin, având în frunte un rezident regal şi reşedinţa la Cernăuţi.
Intrată în componenţa U.R.S.S. (între 1944–1991) şi a Ucrainei (independentă din 1991), în condiţii politico-istorice (şi juridice!? – n.a) controversate, a devenit pentru mulţi dintre noi ,,Bucovina de nord”, însă, ,,regiunea administrativă – oblasti – Cernăuţi”.
      Dar, prin Bucovina istorică se defineşte astăzi un concept cu care operează, mai ales, cercetătorii. Pentru cei mai mulţi dintre locuitorii de astăzi, de-o parte şi de alta a graniţei româno-ucrainiene, Bucovina/Буковина este denumirea unui spaţiu mental, un „teritoriu ale cărui graniţe şi-au pierdut de mult conturul exact”, devenind „aproape un teritoriu de legendă”, sau mai mult decât atât. Prin apartenenţa la o zonă aflată la intersecţia unor influenţe geopolitice, geostrategice şi cultural-religioase – diferite -, prin schimbarea repetată, în ultimele secole, a naţiunii politice dominante, destinul istoric şi cultural al acestui străvechi subspaţiu etno-cultural românesc, a devenit unul de excepţie.
Cel mai bine, a înţeles şi exprimat întreaga dramă a românilor bucovineni din vremea sa, părintele profesor Simeon Florea Marian (1847-1907), etnograf, folcorist, naturalist şi istoric al Bucovinei, astfel: ,,Nu ştiu de s-a mai aflat, ori se mai află, undeva pe faţa pământului, vreo ţară, care să fi fost de atâtea ori cutreierată, prădată şi pustiită, de către atâtea limbi străine, păgâne şi creştine, de câte ori a fost ţara noastră......”.
Ce-i caracterizează şi-i ilustrează pe românii bucovineni este, tocmai, îmbinarea proceselor istorice cu elementele diverse ale imaginarului spiritual: credinţe, datini, obiceiuri, mentalităţi, dar, şi cu alte considerente esenţiale, componenete ale vieţii cotidiene.
Istoria acestui ,,colţ” de ţară - dintre imperii -, s-a derulat, paradoxal, chiar în centrul geografic al Europei, - căci oraşul Cernăuţi se află la circa 120 km distanţă de centrul geografic al Europei, consemnat, în anul 1887, de către cartografii militari austrieci, la Trebuşeni (actual Dilove, oblast Zakarpatia, Ucraina) -, ceea ce face ca destinul Bucovinei istorice, în particular, să reprezinte o fascinantă şi pilduitoare lecţie de istorie naţională şi de istorie modernă europeană, deopotrivă.
După anul 1990, au avut loc mai multe conferinţe şi simpozioane internaţionale dedicate Bucovinei, mai mult în România şi Polonia - dar şi-n diaspora -, la care au luat parte istorici, muzeografi, lingvişti, politologi, oameni de cultură şi artă, dar şi mulţi, mulți alţii, al căror destin este strict legat de istoria dramatică - chiar tragică -, a acestei provincii româneşti.
Dacă, în general, scopul iniţial al acestor întruniri a fost sub nobila idee a unor ,,întâlniri bucovinene” şi/sau a unor festivaluri folclorice ale comunităţilor etnice din această zonă, s-a ajuns inevitabil, de la promovarea culturii la tema de stringentă actualitate a ,,irepetabilei dimensiuni socio-politice, care ne învaţă toleranţa şi înţelegerea, şi ne arată, totodată, şi că se poate face integrarea, cu păstrarea propriei noastre identităţi (Iacobescu, M., 2003).
Nu rareori, prieteni europeni ai României, s-au opinat despre o serie de lucrări consacrate istoriei Bucovinei, apărute (şi) sub egida Academiei Române, deşi erau elogiate, li se reproşa confraţilor români că au un anumit ,,iz naţionalist”, care ,,ar fi bine să lipsească din aceste lucrări”. S-a mai încercat acreditarea ideii că cei 144 de ani de ocupaţie austriacă a însemnat ,,un progres general realizat în Bucovina habsburgică faţă de situaţia existentă anterior, când zona se afla sub dependenţa Porţii Otomane”, progres care consta într-o sumă de ,,factori diferiţi, de natură internă, zonală, economică, politică, juridică, spirituală”, iar partea esenţială rezulta din faptul că, ...,,Curtea de la Viena a legat şi consolidat contactul Bucovinei cu civilizaţia şi cultura Europei Centrale şi Occidentale”, ceea ce se vrea, să pară, a fi fundamental, crucial, pentru nerecunoscătorii de  români.
Pe de altă parte, se încearcă, respingerea tezei precum că, Austria ar fi dus o ,,politică de germanizare” în Bucovina, folosindu-se argumentul că ar fi fost vorba (doar!? – n.a.) despre o ,,modernizare”, de o ,,ordine statală bazată pe lege”, care sub administraţie românească - şi apoi sub cea sovietică -, s-au prăbuşit, fiindcă în ambele cazuri noţiunea de stat era ,,una orientală”, în care ,,oamenii nu aveau respectul pentru lege şi pentru ordinea statală”.
Ceea ce se uită, ...este faptul că, această ,,modernizare şi ordine statală bazată pe lege” a avut ca efect pentru Bucovina transformarea ei într-un teritoriu cu un mozaic de 12 naţionalităţi şi 10 confesiuni, iar populaţia autohtonă redusă la starea unei treimi minoritare, pe care, ulterior, ordinea sovietică le va ,,moderniza” până la minimum, prin rusificare şi ucrainizare. Ceea ce nu s-a întâmplat în ţările central europene aflate şi ele sub ,,ordinea” sovietică, ... aproape 50 de ani!
Mai există, încă, şi acum, reacţii şi poziţii oficiale din partea ,,unora”, care se exprimă cu termenul de ,,Bucovina de Nord”, prea puţin dând importanţă faptului că formularea corectă ar trebui să fie ,,nordul Bucovinei”, deoarece există o singură regiune istorică cu numele de Bucovina, dar cu menţiunea că: numai partea de nord a Bucovinei a fost ocupată de către Rusia Sovietică în 1940/1944 şi lăsată în ,,grija” Ucrainei, din 1991. Nu putem vorbi în anumite situaţii, de exemplu, despre nordul României, ca entitate istorică, geografică sau economică, folosind sintagma ,,România de nord”. În mod cert s-ar crea, nu numai, confuzii! Este evident, că pe baza acestui raţionament, şi pentru a respecta adevărul istoric, voi face referire la provincia Bucovina, în sens geografic, nuanţând anumite situaţii.
În istoriografia central și est-europeană, centrele de greutate, unghiurile de vedere din care sunt cercetate şi analizate problemele Bucovinei, sunt puse diferit, încât, este destul de greu, chiar imposibil, să se realizeze o imagine de ansamblu, obiectivă, veridică, asupra provinciei, măcar, atât cât să întrunească cererile legitime ale, cel puţin, locuitorilor actuali. De exemplu, o ,,istorioară” despre germanii din Bucovina – publicată online -, spune că: ,,Bucovina este astăzi o expresie geografică, denumirea ei însemnând ,,țara fagilor". Teritoriul său, acum parțial în Ucraina și parțial în România, a fost traversat și ocupat de popoare, încă, din zorii istoriei. Când romanii lui Traian, în anul 107, au învins dacii și au ocupat Moldova și Țara Românească, dacii și-au extins deja suveranitatea asupra unor părți din regiune, numită mai târziu ,,Bucovina”. Gepizii și ostrogoții au intrat - în Bucovina - în conflicte cu Imperiul Roman. În timp i-au urmat și hunii, avarii, mongolii, tătarii, rutenii (ucrainieni), vlahii (români), turcii și alții”. (Extras din Istoria Bucovinei (The History of Bukovina) - de Dr. Sophie A. Welisch, postat în 2002, de către ,,Bukovina Society of the Americas.)
O cronologie a Bukovinei - în contextul istoriei europene - publicată în Jurnalul Societății Americane de Istorie a Germanilor din Rusia, începe cu perioada dintre 1490–1775, ,,când Bucovina era o parte integrantă a Principatului Moldovei, fiind condusă de domnitori locali, dar tributari Imperiului Otoman”, apoi, se trec în revistă beneficiile prezenței etnicilor germani în cadrul provinciei, cu toate vicisitudinile care i-au afectat, mai mult sau mai puțin. ,,Există dovezi puternice ale influenței germane în Bucovina, încă din secolul al XIII-lea, care au intrat în Principat[ul Moldovei] după dezintegrarea imperiului tătar. Venind prin Galiția sau Transilvania, au contribuit la dezvoltarea orașelor Siret și Suceava în Bucovina, Baia, Piatra Neamț, Roman, Iași și alte regiuni ale Moldovei”. Finalul este cu dedicație: ,,în 1949 – s-a înființat în Germania de vest ,,Asociația Germanilor din Bucovina”, pentru ,,a proteja interesele sociale, culturale și economice ale germanilor din Bucovina”.
Cam așa e privită - din America -, Bucovina, cu destinul ei istoric, sau, doar, o parte din el. (vezi: BUKOVINA CHRONOLOGY IN THE CONTEXT OF EUROPEAN HISTORY  - Sophie A. Welisch, Published in the Journal of the American Historical Society of Germans From Russia, Vol. 13, No. 1 - Spring 1990, pp. 16 - 19. Posted by the Bukovina Society of the Americas, April 25, 1996.)

Destinul Bucovinei, chiar dacă aparţinea Moldovei/României, a depins, în mare măsură, de … destinul Poloniei! O afirmație personală, asumată – dar, documentată -, ce va fi argumentată și revelată pe parcursul lucrării.
Cronologic, austriecii au ocupat Bucovina încă din toamna anului 1774, dar, ea va deveni oficial provincie austriacă din 7 mai 1775, iar cele trei împărţiri teritoriale ale Poloniei ce au avut loc în anii 1772, 1793 şi 1795, când s-a încheiat efectiv suveranitatea naţională a Uniunii polono-lituaniane, până-n noiembrie 1918, când s-a proclamat, „Republica Populară Polonă”.
La 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a votat în unanimitate, cu sprijinul majorităţii reprezentanţilor germani şi polonezi, unirea cu România. ,,A patra împărţire", a afectat teritorial şi politic Polonia, prin dezmembrarea acesteia - între Germania nazistă şi Uniunea Sovietică -, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, de la 23 august 1939.
,,Învolburatul an 1940” se va derula sub semnul unor evenimente fără precedent, pentru istoria României, căci, Uniunea Sovietică va solicita imperativ să i se cedeze întreaga Bucovină, dar, cu multă ,,generozitate”, va reveni solicitând ,,doar” nordul Bucovinei, deoarece Hitler s-a opus pentru că ,,a considerat a fi o concesie considerabil de mare din partea Germania”, iar sudul Bucovinei – ce aparținea României – se bucura de garanțiile sale.
Pe 26 iunie 1940, într-un context geopolitic mai ,,ciudat”, URSS, totuși, ocupă teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru, respectiv: Basarabia şi nordul Bucovinei, iar ajutorul primit de la garanţii păcii europene a constat, doar, în compasiune!
Este mai puțin cunoscut faptul că Polonia s-a opus anexării Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică.  Problema dacă Bucovina de Nord urma să rămână sub stăpânire sovietică și după încheierea celui de al doilea război mondial a fost pusă încă din anul 1942. Guvernul polonez refugiat la Londra, a avut o atitudine ferma împotriva anexării Bucovinei, la întrevederile de la Londra și Moscova - în privința frontierei sovieto-poloneze -, unde ,,s-ar fi discutat despre situația Lituaniei și Bucovinei, subiecte de interes vital pentru Polonia”.
...[Guvernul polonez în exil, la Londra, a fost recunoscut de guvernele aliate, iar când Germania a atacat URSS a stabilit relații diplomatice cu URSS, în ciuda faptului sovieticii au dezmembrat Polonia, militarii polonezi, prizonieri di1939dar și civili și deportați -, au fost eliberați și au format unități combatante ("Armata lui Anders"), sub comandă sovietică, pentru a lupta împotriva cotropitorilor naziști, căci URSS, cam, era ,,la ananghie”! – n.a..] ... 
Apoi, reprezentanții guvernului polonez n-au mai fost invitați, și astfel, s-a eliminat și posibilitatea de a se discuta despre statutul juridic al Bucovinei de Nord, la încheierea celui de-al doilea război mondial! Deși intervenția Poloniei - de a împiedica anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică – a eșuat, totuși, gestul ei politic reprezintă simbolul unei prietenii străvechi, cum apar numai rareori în istoria zbuciumată a popoarelor. Lovitura de grație, însă, o va primi Polonia – prin stabilirea noilor granițe, ceea ce, indirect, va pecetlui și soarta Bucovinei -, ... la Conferința de la Potsdam, în iulie 1945.
Privind – din altă ,,cheie” - istoricul anexării și pierderii Bucovinei, vom constata ,,consfinţirea” şi ,,pecetluirea” acestora, prin două asasinate, trecute sub uitare sau tratate superficial. Domnitorul Moldovei, Grigore al III-lea Alexandru Ghica (1764-1767 şi 1774-1777), după ce şi-a ,,recâştigat” tronul prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, a protestat împotriva anexării Bucovinei, însă, austriecii le-au cerut turcilor să-l înlăture, fiind asasinat pe 1 septembrie 1777, …,,spre indignarea opiniei publice europene”. Peste, vreo 170 de ani, ,,mareşalul Ion Antonescu va fi executat, după un simulacru de proces, al unui ,,Tribunal al Poporului”, fiind acuzat de ,,intrarea României în război pentru eliberarea teritoriilor ocupate”, o decizie exclusivă, pentru  ,,îndrăzneală de a înfrunta agresorul bolşevic”.
Să nu uităm, că, ,,dreptul” agresorului și ocupantului sovietic asupra destinului, integrității și viitorului României - și implicit asupra nordului Bucovinei – o fost susținut fără rezerve de către aliații URSS-ului (Germania – 1939/40, apoi SUA, Anglia, Franța), prin suita de ,,conferințe de pace” – ce erau, toate, finalizate prin ,,protocoale secrete” -, de la Moscova, Washington, Londra, Teheran, Cairo, Casablanca, Quebec, Ialta, Potsdam, San Francisco, strânse în corolarul noii Organizații a Națiunilor Unite.
    Anglo-americanii au respectat scrupulos acordurile sovieto-germane, precum și toate avantajele teritoriale cuprinse în zona de influență acordată de Hitler lui Stalin, ca recompensă pentru complicitate la declanșarea celui de-al II-lea război mondial.
   ,,Nu știu dacă adevărul există și mulți oameni au adus argumente pentru a-mi dovedi că nu. Dar știu că există minciuni; știu că există o deformare sistematică a faptelor. Am trăit atâta timp cu o falsificare a istoriei. Această falsificare este abilă: implică fantezii, se bazează chiar pe o conspirație a fanteziilor imaginate.”[…] ,,Cifrele prezentate de delegația rusă nu pot fi verificate. Dar, chiar dacă luăm în considerare propaganda și falsificarea, chiar dacă nu luăm o poziție cu privire la cele mai elementare elemente ale acestui raport, și e lesne de văzut, că cifrele și faptele invocate de delegația sovietică ne copleșesc, căci, procurorul sovietic a distorsionat sau a exagerat faptele.” [...] ,,Unul a început prin a spune: aici este tot ceea ce ați suferit, atunci altul spune: amintiți-vă de ce ați suferit. Ei au inventat chiar o filosofie pentru această falsificare”. (Maurice Bardeche, Nuremburg or the Promised Land, 1949).
Poate, că, acest cumul de probleme ,,neclare” - ale istoriei Bucovinei și implicit a României -, generează întrebări, dar, un răspuns se va găsi, numai, dacă istoria secolului XX va fi abordată fără parcimonie, evitând reconstituirea contrafactuală a faptelor.
Probabil, această analiză geopolitică a Bucovinei, în premieră românească, va reuşi să aducă unele lămuriri şi, de ce nu, poate va contribui, într-un fel sau altul, ca generaţiile viitoare să înţeleagă: ,,ce a fost, cum a fost, ce va fi, sau .... dacă va mai fi !?”
De aceea, o analiză din punct de vedere geopolitic, despre Bucovina, se impune! Chiar, era necesară! Este, ca şi cum, am încerca să ,,rezolvăm” un puzzle, de-o altă anvergură, mai complex şi mai dificil de descifrat, care depăşeşte ,,imaginea clasică”, tocmai, datorită multitudinii ,,pieselor” care-l compun. Căci, avem la dispoziţie, câteva dintre ,,piesele” de bază ale unui puzzle geopolitic, despre Bucovina: un teritoriu disputat, rivalităţi istorice, conflicte ,,îngheţate”, factori de influenţă, motivaţii, argumente şi protagoniştii: învingători şi/sau învinşi, …
     Apropo de ... ,,puzzle geopolitic”, se pare că, asocierea nu este  bine definită, conceptualizată, dar am folosit această sintagmă, în sens global, cu referire la unele contexte de natură geopolitică sau (geo)strategică, sau de alt fel, a căror complexitate depășește cadrul obișnuit de înțelegere sau de rezolvare.
     Științele umaniste posedă și utilizează atât concepte calitative - timp, spațiu, acțiune, etc. -, cât și concepte-sensuri cantitative, utilizate ca măsuri de teoretizare formală a realității – sau, a unor procese naturale -, oferind predicții asupra unor fenomene de impact - pozitive sau negative -, asupra omului sau societății.
      A conceptualiza ,,ceva”, presupune a elabora un concept nou – de pildă ,,puzzle geopolitic” - pornind de la o idee, ceea ce este sinonim cu abstractizare, elaborare, sistematizare, standardizare, în final, a transpune într-o concepție.  De la puzzle* la ,,to puzzle” – adică, de la ,,ghicitoare, enigmă”, la ,,a intriga, a pune în încurcătură”, nu-i o cale lungă, dar e destul de întortocheată. Unele puzzle-uri sunt foarte creative, comparativ cu altele, ce se concentrează mai mult pe logică și pe raționamente.
      Desigur, metafora cu ,,puzzle-ul geopolitic” nu e greu de descifrat: presupune, însă, cunoaşterea ,,subiectului” şi asumarea responsabilităţii pentru construirea ,,imaginii finale”. Fiecare piesă a unui puzzle geopolitic (piesă structurală) este diferită de toate celelalte, aşa cum, şi imaginea de ansamblu este unică în puzzle-ul general al lumii, de exemplu. De multe ori, din pricina unei insuficiente cunoaşteri a ,,temei” se încearcă ,,adoptarea” unor modele străine, imagini care se potrivesc altora. Deși, ucrainenii, polonezii, nemții, evreii, sau alții, au propria ,,imagine” despre Bucovina, piesele ,,noastre” - chiar dacă nu vom reuşi să le înţelegem -, ca atare, rămân unice. E logic, faptul, că nu poţi construi aceeaşi imagine, cu seturi de puzzle diferite. Căci, nu e vorba numai de necesitatea de a alcătui o ,,imagine proprie” a Bucovinei, ci de a conecta ,,imaginea” - prin text -, la imaginația cititorului. Aprofundarea temei mi-a permis să descopăr ,,piese” noi, care nu îşi găseau locul în puzzle-ul bucovinean, căci, nu erau ,,piesele structurale”, amintite mai sus, ci „piesele de conexiune”. 
     Conceptele sunt, prin urmare – esenţiale, pentru un om informat -, niște ,,instrumente utile” aplicabile noilor discipline - de exemplu, geopolitica -, pentru o mai bună înţelegere, făcând legăturile şi interconexiunile cu realitatea. Geopolitica, de altfel, este un domeniu de congruență al conotațiilor și conexiunilor.
Conform celor mai avizate opinii, o analiză geopolitică presupune condiția de a ști ,,să te descurci” cu raționamentele, geopolitica fiind o confruntare a raționamentelor despre rivalitățile de putere dintr-un teritoriu, și care, în general, apare ca o problemă, denumită ca fiind de ,,geopolitică locală".
Factorul geografic poate deţine o pondere importantă în influenţarea politicii externe a unui stat, atunci când provine din expertiza unui geopolitician, deoarece, acesta ,,nu trasează niciodată frontiere”, ci, doar le analizează. Apoi, trebuie să existe un proces riguros de selecţie bazat pe un singur - şi unic -, criteriu, care, în definitiv, constituie problema recurentă a unei analize geopolitice: de ce, pe un (anumit) teritoriu au (avut) loc confruntări sau (mai) există rivalităţi?
În acest context analiza geopolitică a Bucovinei, prin urmare, este elaborată pe patru direcţii importante şi distincte: despre teritoriu (cap. I), apoi este interesată de dinamica populaţiei de-a lungul istoriei sale (cap. II), după care, sunt identificate motivațiile evenimentelor istorice derulate (cap. III) și, în cele din urmă, reperează şi evidenţiază factorii externi care au influenţat evenimentele, în timp și spațiu (cap. IV). Concluziile vor fi ,,obiective”, iar postfața va îndemna spre reflecție!
Pe acest fond, un teritoriu - ca sursă de conflict -, poate fi analizat prin studii de geografie politică, geografie militară şi geografie socială, dar şi geopolitice. Conflictele politice sau războaiele de agresiune se definesc printr-un nou termen, cel de control teritorial – de proporţii mai mari sau mai reduse -, dar, şi alte practici, de factură geopolitică.
Aplicând pentru Bucovina conceptul de regiune geografică, ca o condiţie sine-qua-non a analizei geopolitice, care nu se face izolat, ci integrat, prin ,,raportarea fiecărui element la întregul teritoriu”, rezultând că ,,regiunile posedă anumite caracteristici comune ce relaţionează cu spaţiul terestru: localizare, extindere spaţială, ordonare ierarhică şi graniţe,...”. (I. Mac, 2008)
Construcţia europeană, la care - se presupune -, participăm nemijlocit, se așează, înainte de orice, pe valorile materiale şi spirituale ale membrilor săi, fiecare aducându-și aportul cu ,,zestrea” sa proprie, unde şi-a depozitat şi conservat valorile.
Prin modul specific de individualizare, ,,Ţinuţul Bucovinei” s-a constituit ca spaţiu mental tipic, concretizat, prin conservarea unor valori etnografice şi sirituale particulare (tradiţii, obiceiuri ancestrale, port, muzică şi dans), liantul fundamental reprezen- tându-l limba română (şi graiurile ei) şi conştiinţa apartenenţei la acelaşi neam. Pornind de la astfel de conexiuni, relaţiile geografice de interferenţă a spaţiilor mentale, s-au realizat permanent - de-a lungul istoriei -, prin intermediul pasurilor şi trecătorilor carpatice, a fenomenului de transhumanţă şi a deplasărilor de populaţie, denumite simbolic ,,descălecate”, dar şi în sens opus, de ,,băjenie”, ,,deportare”, ,,refugiu”, ,,emigrare” sau ,,exil”, ori moderna ,,mobilitate”.
Astăzi, ,,ţările”, sunt considerate şi recomandate, la nivelul U.E., ca modele de coeziune teritorială şi ,,cele mai optime şi viabile modele ale amenajării teritoriului”, ca spaţii mentale, în care conexiunea omului cu locul este deplină, constituindu-se în regiuni geografice tipice, cum este – sau ar trebui să fie - considerată şi Bucovina, de altfel, în raport cu România.
     Realitățile secolului XXI, însă - problemele istorice și percepția istorică -, presupun adoptarea unor noi criterii de autorizare a lucrărilor științifice, care ,,ar trebui să dovedească înțelegere și să caute realizarea unei armonizări internaționale, după modelul unor țări ,,implicate”. Cele mai relevante exemple pornesc de la procesele de reconciliere istorică dintre Franța și Germania, Germania și Polonia, China și Japonia, etc..
        Au mai existat - și mai există -, și probleme istorice provocate de controversele legate de minimalizarea implicării sovietice în crime de război - sau împotriva umanității -, exonerând de culpă vinovații, fapt ce a stârnit reacții nu numai de nemulțumire, ci și o întrebare retorică: ,,Este drept, oare, ca, doar cei care au obținut victora să-i judece pe cei învinși?”
       Se vorbește, pe ici pe colo, și despre o așa zisă ,,viziune emoțională asupra istoriei”, dar, obiectiv vorbind, între toate viziunile, doar, cercetarea academică este cea apropiată de faptele și evenimentele istorice. Prin urmare, trebuiesc găsite căile spre consens în controversele istorice prin  formularea de opinii comune în chestiunile istorice, trecute sau recente.
      Problema ,,viziunii istorice divergente” continuă să fie o ,,hibă”, acută, a relațiilor dintre Rusia, Ucraina și România, iar cauzele acestui fenomen transcend problemele istorice în sine.
      Înțelegerea trecutului presupune puterea de a privi cu speranță spre viitor, analizând cu echilibru diferențele și problemele relevante, încercând să eliminăm sentimentul de conflictualitate.
.......................................................................................................................................
  (Va continua)


*Originar din limba engleză, puzzle denumește orice tip de joc, sau problemă, care solicită ingeniozitate, logică, perspicacitate și perseverență, constând în reconstituirea unei ,,imagini din piese decupate - elemente eterogene -, pentru a se ajunge la o soluție sau o imagine de ansamblu. Limba română a preluat termenul sub forma de jigsaw puzzle (puzzle-decupaj).


miercuri, 5 decembrie 2018

BUCOVINA - Repere dintr-o analiză geopolitică


BUCOVINA - Repere dintr-o analiză geopolitică
(Preambul la lucrarea în curs de apariție – Geopolitica Bucovinei -, ce va fi lansată cu ocazia centenarului Marii Unirii și a revenirii Bucovinei în cadrul României Mari, în noiembrie 2018)
Autor: Mihai COPEŢCHI - KOPECKY

 
Istoria Bucovinei constituie obiectul de studiu a cel puţin patru istoriografii naţionale (română, austriacă, ucraineană, poloneză) care, fiecare în parte, exprimă punctul de vedere al naţiunii / imperiului / regatului / statului naţional din care această provincie de frontieră a făcut parte de-a lungul istoriei. ,,Literatura istorică asupra Bucovinei este pe cât de bogată, pe atât de variată. S-a scris foarte mult despre Bucovina atât în limba română, cât şi în limbile engleză, germană, poloneză, cehă, slovacă, maghiară şi ucraineană. S-a insistat însă numai asupra unor anumite laturi ale problemei”, ne lămureşte Ion Nistor în cartea sa ,,Istoria Bucovinei”, tipărită postum, după căderea comunismului în România[1].
,,Analizând istoria Bucovinei din perioada stăpânirii habsburgice (1774-1918), ne întrebăm dacă multiculturalismul şi multilingvismul, lăudat de unii şi criticat de alţii, „reprezintă [ca experienţă istorică] un anacronism sau o perspectivă”? Mai ales, în contextul actual, când se discută intens despre ,,tradiţiile multiculturale bucovinene” în raport cu „sistemul de valori general europene”, când se doreşte ,,o integrare totală în ,,Casa comună a Europei”, ca singură posibilitate care ar aplana şi, în final, ar lichida toate problemele interetnice existente, încă, în această zonă”. Să nu uităm că Bucovina este prima provincie românească în care iluminismul european găseşte - în timpul lui Iosif al II-lea (1780-1790) -, cadrul optim de aplicare.
Legislaţia iluministă prefigurează, în fond, ,,esenţa începuturilor Europei moderne”.
,,Ce s-a întâmplat în cazul Bucovinei, ruperea unei provincii istorico-geografice în două, nu este decât un segment din tragedia unei zone mai largi. În întregul Centru de Răsărit al Europei, graniţele au fost mutate şi contestate, iar oamenii siliţi să plece în pribegie ori să accepte o nouă cetăţenie, austriacă, slovacă, română, sovietică sau ucraineană”.(Iacobescu, M., ,,Căutând arhivele Bucovinei”, Ed. Junimea, Iaşi, 2003 (pag. 256)).
Astăzi, pentru a înţelege cât mai corect complexitatea situaţiei în context internaţional - creat de-a lungul timpului -, se impune un nou tip de abordare, în care cercetarea istorică să se grefeze pe ​​analiza geopolitică. Domeniu metodologic încă în construcţie, analiza geopolitică urmează nişte norme care nu sunt încă foarte bine stabilite, dar, furnizează un cadru şi o ,,foaie de parcurs” pentru cei care doresc să se aventureze pe nişte căi incomode (dar sigure) de înţelegere a conflictelor (mocnite, în bună parte) iscate în jurul unor spaţii de interes strategic şi pentru securitatea diverselor naţiuni, implicate în acest ,,joc”.
Vom vorbi, în termenii consacraţi ai unei analize geopolitice (teritoriu, factor uman, reprezentări, rivalităţi, (f)actori externi, etc.) despre una dintre cele mai pitoreşti, mai iubite şi mai controversat cercetate provincii ale noastre, Bucovina.
Geografia politică” sau „geopolitica” a apărut ca disciplină şi metodă de cercetare istorică complexă, care implică deopotrivă geografia şi politica, în contextul afirmării statelor-naţiune europene, în acel moment din istoria Europei când (de)marcarea frontierelor fusese finalizată, şi când au apărut premizele omogenizării teritoriului - şi a culturii -, atunci când în mentalul colectiv s-a produs legătura strânsă dintre identitatea naţională şi sentimentul naţional. 
Sarcina primordială a geopoliticii este de a evidenţia originile rivalităţilor, conflictelor şi a motivaţiilor factorilor implicaţi. Trebuie să existe un proces riguros de selecţie a datelor, bazat pe un singur criteriu, care constituie, în definitiv, problema recurentă a unei analize geopolitice: de ce, pe un (anumit) teritoriu au (avut) loc confruntări sau (mai) există rivalităţi?
Teritoriul – ca sursă de conflict – este pe larg analizat în diverse studii de geografie politică, militară şi socială. El are importanţă în ceea ce priveşte compoziţia etnică a populaţiei, evaluarea realităţilor religioase sau înţelegerea altor aspecte de funcţionare a statelor.
In perimetrul graniţelor unui stat se află, de regulă, toate structurile administrative şi economice, conducerea ţării (care asigură unitatea teritorială în organizarea forţelor şi relaţiilor de producţie prin intermediul reglementărilor statale şi sociale), efectivul numeric al populaţiei (ca principal potenţial de dezvoltare economică) etc.
În acest context, o analiză geopolitică a Bucovinei se poate elabora pe patru paliere: cercetarea teritoriului, cu luarea în calcul a fluctuaţiilor istorice ale acestuia (I), analiza tipurilor de populaţie din teritoriul respectiv, cu stabilirea interacţiunii dintre aceste tipuri (II), identificarea rivalităţilor şi stabilirea cauzelor generatoare de conflicte (III), reperarea şi evidenţierea agenţilor (factorilor) externi de influenţă a evenimentelor şi a cursului istoric (IV).
Poziţia geografică a Bucovinei reclamă o analiză concertată a factorilor interni şi externi de dezvoltare a provinciei, care să ţină seama de contextele istorico-politice create aici în diverse timpuri, precum şi de relaţiile cu vecinii, stabilite de-a lungul istoriei. În procesul dezvoltării istorice, astfel de teritorii cu poziţie geografică ,,nefavorabilă” cunosc transformări neaşteptate: uneori, ele beneficiază, în chip paradoxal, de această poziţie şi devin teritorii prospere, alteori (şi acest lucru se întâmplă cel mai des) ele suportă consecinţele acestei poziţii şi devin teritorii supuse şi paupere. Poziţia geografică poate avantaja sau defavoriza un stat, o naţiune, un popor şi, de ce nu (?!), o provincie, mai ales dacă aceasta se află într-o zonă disputată – frontalieră -, sau - cum e cazul Bucovinei -, împărţite în două, transfrontalieră.
 Vom defini poziţia geopolitică a Bucovinei ca fiind o rezultantă a raportului dintre localizarea geografică şi potenţialul natural şi etno-demografic al provinciei, pe de o parte, şi legăturile (rivalităţile) politice, economice şi militare ale statului - din care teritoriul respectiv face parte (integral sau parţial, în funcţie de perioada istorică) -, cu statele vecine ori cu puterile regionale, pe de altă parte. Poziţia geopolitică determină orientarea relaţiilor externe ale statelor respective spre axe de interes geopolitic. Raporturile de forţă - mizele sau jocurile privind stabilirea marilor sfere de influenţă -, modifică adesea poziţia geopolitică a unui stat (a se vedea, spre exemplu, evoluţia geopolitică a României în sec. XX).
Hotarele Bucovinei, care au suportat importante modificări în diverse perioade istorice,  sunt privite, în termenii analizei noastre, ca parametri de influenţă geopolitică şi geoeconomică majoră, reprezentând acea linie naturală şi/sau convenţională de demarcaţie care separă teritoriile statelor din care provincia a făcut sau face parte, ca entităţi geografice, politice, istorice, economice. Aceşti parametri sunt expresia geopolitică a teritorialităţii.
,,Bucovina istorică este un concept cu care operează istoriografii. Dar pentru oamenii de rând, interesaţi de istorie la modul general, care  locuiesc de-o parte şi de alta a graniţei româno-ucrainiene, Bucovina/Bukovina este denumirea unui spaţiu mental, a unui „teritoriu ale cărui graniţe şi-au pierdut de mult conturul exact”, devenind „aproape un teritoriu de legendă”, un brand comercial, o atractivitate turistică sau altceva, în orice sens.
Prin apartenenţa la o zonă aflată la intersecţia unor interese geopolitice, geostrategice, cultural-religioase şi ideologice diferite, prin schimbarea repetată, în ultimele trei secole, a naţiunii politice dominante, destinul istoric şi cultural al acestui străvechi subspaţiu etno-cultural românesc a devenit unul de excepţie”.
Cel mai bine a înţeles şi exprimat întreaga dramă a românilor bucovineni din vremea sa părintele profesor Simeon Florea Marian (1847-1907). Iată ce spune , marele etnolog, folclorist, naturalist şi istoric al Bucovinei: ,,Nu ştiu de s-a mai aflat, ori se mai află undeva pe faţa pământului vreo ţară care să fi fost de atâtea ori cutreierată, prădată şi pustiită de către atâtea limbi străine, păgâne şi creştine, de câte ori a fost ţara noastră (Bucovina – n.n.). Şi iarăşi nu ştiu de se mai află, undeva, vreun popor, care să fi avut atâtea de suferit din partea nenumăraţilor şi cumpliţilor săi duşmani, ca românii .....” (citate de M.Iacobescu în ,,Căutând arhivele Bucovinei”, Ed. Junimea, Iaşi, 2003 (pag. 357)).
Apreciere făcută la sfârşit de secol XIX, perfect valabilă şi la început de secol XXI.
Sub aspect geografic, acest ,,colţ” de ţară, atât de jinduit de imperiile din jur, în mod paradoxal, se află chiar în centrul Europei. Capitala Cernăuţi se află la o distanţă de circa 120 km – spre est – de centrul geografic al Europei, consemnat în anul 1887, la Trebuşeni (Dilove – la 5 km de graniţa cu România), de către cartografii militari austrieci.
Destinul Bucovinei, ca provincie care, în diverse perioade ale istoriei, a aparţinut Principatului Moldovei, Austro-Ungariei, României, URSS, iar acum – parţial -, şi Ucrainei, a depins (şi încă depinde) - după o cercetare riguroasă şi corelarea datelor, din surse noi, oricât de paradoxal ar putea să pară acest lucru unora dintre analişti -, ....de destinul Poloniei!
De-a lungul istoriei sale, România a avut cele mai sigure graniţe pe Dunăre, la Marea Neagră şi cea cu Polonia, stabilită din 1366, sub domnia lui Cazimir cel Mare, şi neîntrerupt vecină la hotarul nostru nordic – până-n 1940 -, polonii obişnuind să spună: „Între noi şi Moldova însuşi Dumnezeu a statornicit fluviul Nistru” - Inter nos et Valachiam ipse Deus flumine Tyras dislimitavit.
Polonia a suferit trei împărţiri teritoriale la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Prima ,,partiţie” a avut loc în anul 1772. Bucovina a fost ocupată de trupele austriece în toamna anului 1774 - la doi ani după prima împărţire a Poloniei -, printr-un ,,şiretlic diplomatic”, devenind provincie austriacă, oficial, la 7 mai 1775. A doua partiţie a Poloniei a avut loc în anul 1793, iar a treia în anul 1795, când, practic, şi-a încetat existenţa Uniunea polono-lituaniană, ca stat suveran. La 6 noiembrie 1918, cu ajutorul ,,aliaţilor”, s-a proclamat „Republica Populară Polonă”, iar la 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a votat în unanimitate – cu sprijinul majorităţii reprezentanţilor etnici poloni şi germaniunirea Bucovinei cu România.
Cea de a patra împărţire a Poloniei, care a afectat teritorial şi politic viitorul acestei ţări, s-a făcut între Germania nazistă şi Rusia bolşevică, în baza Pactului Ribbentrop-Molotov din august 1939. Pe 26 iunie 1940, într-un context geopolitic amplu, ambiguu şi complex, Uniunea Sovietică ocupă teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru, respectiv, Basarabia şi nordul Bucovinei, acţiune ce se află - şi de data aceasta - în legătură directă cu (re)împărţirea Poloniei. Nu e o coincidenţă - pur şi simplu -, întâmplătoare. Era o consecinţă predictibilă.
România a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial ca aliat al Germaniei, pentru a lupta împotriva Uniunii Sovietice care ocupase Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei, acţiune bazată pe o decizie discutabilă, atribuită exclusiv lui Ion Antonescu, care va plăti cu viaţa, pe lângă alte ,,poliţe” şi ,,îndrăzneala” de a se fi opus ocupantului bolşevic.
Acest cumul de probleme ,,neclare” ale istoriei Bucovinei din ultimele trei secole generează întrebări la care nu se poate da un răspuns clar şi plauzibil decât în condiţiile aplicării unei analize echidistante şi nepărtinitoare, opusă metodelor clasice - ideologizate politic -, care obişnuiesc să reconstituie contrafactual evenimentele trecutului.
O analiză geopolitică a Bucovinei ar putea permite o mai bună, facilă şi corectă înţelegere a situaţiei actuale a provinciei şi ar lămuri în termeni mult mai clari locul ei în istorie, ajutând generaţiile viitoare să afle: ce a fost, cum a fost, ce va fi şi cum va fi (dacă va mai fi ?!).
Sarcina primordială a unei asemenea analize este să pătrundă cât mai adânc în esenţa problemelor nerezolvate ale istoriei, la originea rivalităţilor - a conflictelor -, să dezvăluie adevăratele interese ale ,,actorilor” imperiali sau locali care i-au motivat să acţioneze într-un fel sau altul, pecetluind soarta Bucovinei. Este ca şi cum am încerca să ,,rezolvăm” un puzzle de-o altă factură, mai complex şi mai dificil de descifrat tocmai datorită multitudinii ,,pieselor” care-l compun. Or, iată că avem la dispoziţie câteva dintre ,,piesele” de bază ale unui puzzle geopolitic despre Bucovina: un teritoriu disputat, rivalităţi istorice, conflicte ,,îngheţate”, factori de influenţă, motivaţii, argumente şi protagoniştii, învingători sau învinşi.
Astăzi, se discută despre românii din nordul Bucovinei, ca despre niște simple prezențe fizice în mijlocul unor ,,jocuri geopolitice” - niște subiecți nedoriți la intersecția sferelor de  influență -, și nu ca despre niște generatori sau beneficiari ai unei identități distincte, într-un spațiu geocultural și geoistoric, care, în mod nefast s-a aflat ,,în calea tuturor răutăților”.
În preajma sărbătoririi centenarului Marii Uniri este important să discutăm despre Bucovina nu doar în termeni festivi - sau în limbajul consacrat al patrioţilor de conjunctură şi al euforiei provocate de show-urile cu artificii -, ci şi în contextul realităţilor incomode care au marcat trecutul - dar şi prezentul -, în termeni de analiză istorică, geopolitică şi geostrategică.



[1] I. Nistor, Istoria Bucovinei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991.(p. 2)