BUCOVINA - Repere dintr-o
analiză geopolitică
(Preambul la
lucrarea în curs de apariție – Geopolitica
Bucovinei -, ce va fi lansată cu ocazia centenarului Marii Unirii și a
revenirii Bucovinei în cadrul României Mari, în noiembrie 2018)
Autor: Mihai COPEŢCHI - KOPECKY
Istoria Bucovinei constituie
obiectul de studiu a cel puţin patru istoriografii naţionale (română,
austriacă, ucraineană, poloneză) care, fiecare în parte, exprimă punctul de vedere
al naţiunii / imperiului / regatului / statului naţional din care această
provincie de frontieră a făcut parte de-a lungul istoriei. ,,Literatura istorică asupra Bucovinei este pe
cât de bogată, pe atât de variată. S-a scris foarte mult despre Bucovina atât
în limba română, cât şi în limbile engleză, germană, poloneză, cehă, slovacă,
maghiară şi ucraineană. S-a insistat însă numai asupra unor anumite laturi ale
problemei”, ne lămureşte Ion Nistor în cartea sa ,,Istoria Bucovinei”,
tipărită postum, după căderea comunismului în România[1].
,,Analizând istoria
Bucovinei din perioada stăpânirii habsburgice (1774-1918), ne întrebăm dacă multiculturalismul
şi multilingvismul, lăudat de unii şi criticat de alţii, „reprezintă [ca
experienţă istorică] un anacronism
sau o perspectivă”? Mai ales, în
contextul actual, când se discută intens despre ,,tradiţiile multiculturale bucovinene” în raport cu „sistemul de valori general europene”, când
se doreşte ,,o integrare totală în ,,Casa
comună a Europei”, ca singură posibilitate care ar aplana şi, în final, ar lichida toate problemele interetnice
existente, încă, în această zonă”. Să nu uităm că Bucovina este prima
provincie românească în care iluminismul european găseşte - în timpul lui Iosif
al II-lea (1780-1790) -, cadrul optim de aplicare.
Legislaţia iluministă
prefigurează, în fond, ,,esenţa
începuturilor Europei moderne”.
,,Ce s-a întâmplat în cazul Bucovinei, ruperea
unei provincii istorico-geografice în două, nu este decât un segment din
tragedia unei zone mai largi. În întregul Centru de Răsărit al Europei,
graniţele au fost mutate şi contestate, iar oamenii siliţi să plece în pribegie
ori să accepte o nouă cetăţenie, austriacă, slovacă, română, sovietică sau
ucraineană”.(Iacobescu, M., ,,Căutând arhivele Bucovinei”, Ed. Junimea,
Iaşi, 2003 (pag. 256)).
Astăzi, pentru a înţelege cât mai corect complexitatea situaţiei în context internaţional - creat de-a lungul timpului -, se impune un nou tip de abordare, în care cercetarea istorică să se grefeze pe analiza geopolitică. Domeniu metodologic încă în construcţie, analiza geopolitică urmează nişte norme care nu sunt încă foarte bine stabilite, dar, furnizează un cadru şi o ,,foaie de parcurs” pentru cei care doresc să se aventureze pe nişte căi incomode (dar sigure) de înţelegere a conflictelor (mocnite, în bună parte) iscate în jurul unor spaţii de interes strategic şi pentru securitatea diverselor naţiuni, implicate în acest ,,joc”.
Vom vorbi, în termenii
consacraţi ai unei analize geopolitice (teritoriu, factor uman, reprezentări, rivalităţi,
(f)actori externi, etc.) despre una dintre cele mai pitoreşti, mai iubite şi mai
controversat cercetate provincii ale noastre, Bucovina.
„Geografia politică” sau „geopolitica” a apărut ca disciplină şi metodă de cercetare istorică complexă, care implică deopotrivă geografia şi politica, în contextul afirmării statelor-naţiune europene, în acel moment din istoria Europei când (de)marcarea frontierelor fusese finalizată, şi când au apărut premizele omogenizării teritoriului - şi a culturii -, atunci când în mentalul colectiv s-a produs legătura strânsă dintre identitatea naţională şi sentimentul naţional.
Sarcina primordială a geopoliticii este de a evidenţia
originile rivalităţilor, conflictelor şi a motivaţiilor factorilor implicaţi. Trebuie
să existe un proces riguros de selecţie a datelor, bazat pe un singur criteriu,
care constituie, în definitiv, problema recurentă a unei analize geopolitice: de
ce, pe un (anumit) teritoriu au (avut) loc confruntări sau (mai) există
rivalităţi?
Teritoriul – ca sursă de conflict – este pe larg analizat
în diverse studii de geografie politică, militară şi socială. El are importanţă
în ceea ce priveşte compoziţia etnică a populaţiei, evaluarea realităţilor
religioase sau înţelegerea altor aspecte de funcţionare a statelor.
In perimetrul graniţelor unui stat se află,
de regulă, toate structurile administrative şi economice, conducerea ţării (care
asigură unitatea teritorială în organizarea forţelor şi relaţiilor de producţie
prin intermediul reglementărilor statale şi sociale), efectivul numeric al
populaţiei (ca principal potenţial de dezvoltare economică) etc.
În acest context, o analiză geopolitică a Bucovinei se poate
elabora pe patru paliere: cercetarea teritoriului, cu luarea în calcul a fluctuaţiilor
istorice ale acestuia (I), analiza tipurilor de populaţie din teritoriul
respectiv, cu stabilirea interacţiunii dintre aceste tipuri (II), identificarea
rivalităţilor şi stabilirea cauzelor generatoare de conflicte (III), reperarea
şi evidenţierea agenţilor (factorilor) externi de influenţă a evenimentelor şi a
cursului istoric (IV).
Poziţia geografică a Bucovinei reclamă o
analiză concertată a factorilor interni şi externi de dezvoltare a provinciei, care
să ţină seama de contextele istorico-politice create aici în diverse timpuri,
precum şi de relaţiile cu vecinii, stabilite de-a lungul istoriei. În procesul
dezvoltării istorice, astfel de teritorii cu poziţie geografică ,,nefavorabilă”
cunosc transformări neaşteptate: uneori, ele beneficiază, în chip paradoxal, de
această poziţie şi devin teritorii prospere, alteori (şi acest lucru se
întâmplă cel mai des) ele suportă consecinţele acestei poziţii şi devin
teritorii supuse şi paupere. Poziţia geografică poate avantaja sau defavoriza
un stat, o naţiune, un popor şi, de ce nu (?!), o provincie, mai ales dacă
aceasta se află într-o zonă disputată – frontalieră -, sau - cum e cazul
Bucovinei -, împărţite în două, transfrontalieră.
Vom defini poziţia geopolitică a Bucovinei ca
fiind o rezultantă a raportului dintre localizarea geografică şi potenţialul
natural şi etno-demografic al provinciei, pe de o parte, şi legăturile
(rivalităţile) politice, economice şi militare ale statului - din care teritoriul
respectiv face parte (integral sau parţial, în funcţie de perioada istorică) -,
cu statele vecine ori cu puterile regionale, pe de altă parte. Poziţia
geopolitică determină orientarea relaţiilor externe ale statelor respective
spre axe de interes geopolitic. Raporturile de forţă - mizele sau jocurile
privind stabilirea marilor sfere de influenţă -, modifică adesea poziţia
geopolitică a unui stat (a se vedea, spre exemplu, evoluţia geopolitică a
României în sec. XX).
Hotarele Bucovinei, care au suportat
importante modificări în diverse perioade istorice, sunt privite, în termenii analizei noastre, ca
parametri de influenţă geopolitică şi geoeconomică majoră, reprezentând acea
linie naturală şi/sau convenţională de demarcaţie care separă teritoriile statelor
din care provincia a făcut sau face parte, ca entităţi geografice, politice,
istorice, economice. Aceşti parametri sunt expresia geopolitică a
teritorialităţii.
,,Bucovina istorică este un concept cu care operează istoriografii. Dar pentru oamenii de rând,
interesaţi de istorie la modul general, care
locuiesc de-o parte şi de alta a graniţei româno-ucrainiene,
Bucovina/Bukovina este denumirea unui spaţiu mental, a unui „teritoriu ale cărui graniţe şi-au pierdut de
mult conturul exact”, devenind „aproape
un teritoriu de legendă”, un brand comercial, o atractivitate turistică sau
altceva, în orice sens.
Prin apartenenţa la o zonă aflată la intersecţia unor interese
geopolitice, geostrategice, cultural-religioase şi ideologice diferite, prin
schimbarea repetată, în ultimele trei secole, a naţiunii politice dominante,
destinul istoric şi cultural al acestui străvechi subspaţiu etno-cultural
românesc a devenit unul de excepţie”.
Cel mai bine a înţeles şi exprimat întreaga dramă a românilor bucovineni
din vremea sa părintele profesor Simeon Florea Marian (1847-1907). Iată ce
spune , marele etnolog, folclorist, naturalist şi istoric al Bucovinei: ,,Nu ştiu de s-a mai aflat, ori se mai află
undeva pe faţa pământului vreo ţară care să fi fost de atâtea ori cutreierată,
prădată şi pustiită de către atâtea limbi străine, păgâne şi creştine, de câte
ori a fost ţara noastră (Bucovina – n.n.).
Şi iarăşi nu ştiu de se mai află, undeva, vreun popor, care să fi avut atâtea
de suferit din partea nenumăraţilor şi cumpliţilor săi duşmani, ca românii
.....” (citate de M.Iacobescu în ,,Căutând arhivele Bucovinei”, Ed.
Junimea, Iaşi, 2003 (pag. 357)).
Apreciere făcută la sfârşit de secol XIX, perfect valabilă şi la început de
secol XXI.
Sub aspect geografic, acest ,,colţ” de ţară, atât de
jinduit de imperiile din jur, în mod paradoxal, se află chiar în centrul
Europei. Capitala Cernăuţi se află la o distanţă de circa 120 km – spre est –
de centrul geografic al Europei, consemnat în anul 1887, la Trebuşeni (Dilove – la 5 km de graniţa cu România),
de către cartografii militari austrieci.
Destinul Bucovinei, ca provincie care, în diverse
perioade ale istoriei, a aparţinut Principatului Moldovei, Austro-Ungariei, României,
URSS, iar acum – parţial -, şi Ucrainei, a depins (şi încă depinde) - după o
cercetare riguroasă şi corelarea datelor, din surse noi, oricât de paradoxal ar
putea să pară acest lucru unora dintre analişti -, ....de destinul Poloniei!
De-a
lungul istoriei sale, România a avut cele mai sigure graniţe pe Dunăre, la
Marea Neagră şi cea cu Polonia, stabilită din 1366, sub domnia
lui Cazimir cel Mare, şi neîntrerupt
vecină la hotarul nostru nordic – până-n 1940 -, polonii obişnuind să spună: „Între noi şi Moldova însuşi Dumnezeu a
statornicit fluviul Nistru” - Inter
nos et Valachiam ipse Deus flumine Tyras dislimitavit.
Polonia
a suferit trei împărţiri teritoriale
la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Prima
,,partiţie” a avut loc în anul 1772.
Bucovina a fost ocupată de trupele
austriece în toamna anului 1774 - la doi ani după prima împărţire a
Poloniei -, printr-un ,,şiretlic diplomatic”, devenind provincie austriacă,
oficial, la 7 mai 1775. A doua partiţie a Poloniei a avut loc în anul 1793, iar a treia în anul 1795, când, practic,
şi-a încetat existenţa Uniunea
polono-lituaniană, ca stat suveran. La 6 noiembrie 1918, cu ajutorul
,,aliaţilor”, s-a proclamat „Republica
Populară Polonă”, iar la 28 noiembrie 1918, Congresul
General al Bucovinei a votat în unanimitate – cu sprijinul
majorităţii reprezentanţilor etnici poloni şi germani – unirea Bucovinei cu România.
Cea de a patra împărţire a Poloniei, care a afectat teritorial şi politic
viitorul acestei ţări, s-a făcut între Germania nazistă
şi Rusia bolşevică, în baza Pactului Ribbentrop-Molotov din august 1939. Pe 26 iunie 1940,
într-un context geopolitic amplu, ambiguu şi complex, Uniunea Sovietică
ocupă teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru, respectiv, Basarabia şi nordul Bucovinei, acţiune ce se află - şi de data
aceasta - în legătură directă cu (re)împărţirea
Poloniei. Nu e o coincidenţă - pur şi simplu -, întâmplătoare. Era o consecinţă
predictibilă.
România a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial ca
aliat al Germaniei, pentru a lupta împotriva Uniunii Sovietice care ocupase
Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei, acţiune bazată pe o decizie discutabilă,
atribuită exclusiv lui Ion Antonescu, care va plăti cu viaţa, pe lângă alte ,,poliţe”
şi ,,îndrăzneala” de a se fi opus ocupantului bolşevic.
Acest cumul de probleme ,,neclare” ale istoriei Bucovinei
din ultimele trei secole generează întrebări la care nu se poate da un răspuns clar
şi plauzibil decât în condiţiile aplicării unei analize echidistante şi nepărtinitoare,
opusă metodelor clasice - ideologizate politic -, care obişnuiesc să
reconstituie contrafactual evenimentele trecutului.
O analiză
geopolitică a Bucovinei ar putea permite o mai bună, facilă şi corectă înţelegere
a situaţiei actuale a provinciei şi ar lămuri în termeni mult mai clari locul ei
în istorie, ajutând generaţiile viitoare să afle: ce a fost, cum a fost, ce va
fi şi cum va fi (dacă va mai fi ?!).
Sarcina primordială a unei asemenea analize este să
pătrundă cât mai adânc în esenţa problemelor nerezolvate ale istoriei, la
originea rivalităţilor - a conflictelor -, să dezvăluie adevăratele interese
ale ,,actorilor” imperiali sau locali care i-au motivat să acţioneze într-un
fel sau altul, pecetluind soarta Bucovinei. Este ca şi cum am încerca să
,,rezolvăm” un puzzle de-o altă factură,
mai complex şi mai dificil de descifrat tocmai datorită multitudinii
,,pieselor” care-l compun. Or, iată că avem la dispoziţie câteva dintre
,,piesele” de bază ale unui puzzle geopolitic despre Bucovina:
un teritoriu disputat, rivalităţi istorice, conflicte ,,îngheţate”, factori de
influenţă, motivaţii, argumente şi protagoniştii, învingători sau învinşi.
Astăzi,
se discută despre românii din nordul Bucovinei, ca despre niște simple prezențe
fizice în mijlocul unor ,,jocuri geopolitice” - niște subiecți nedoriți la
intersecția sferelor de influență -, și
nu ca despre niște generatori sau beneficiari ai unei identități distincte,
într-un spațiu geocultural și geoistoric, care, în mod nefast s-a aflat ,,în calea tuturor răutăților”.
În preajma sărbătoririi centenarului Marii Uniri este
important să discutăm despre Bucovina nu doar în termeni festivi - sau în limbajul
consacrat al patrioţilor de conjunctură şi al euforiei provocate de show-urile
cu artificii -, ci şi în contextul realităţilor incomode care au marcat trecutul
- dar şi prezentul -, în termeni de analiză istorică, geopolitică şi
geostrategică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu